Armata ucraineană respinge acuzaţiile separatiştilor conform cărora se face vinovată de atacuri asupra civililor

Publicat:

Armata ucraineană a respins acuzaţiile separatiştilor conform cărora ea se face vinovată de atacuri asupra civililor şi în mod concret de moartea unui copil de cinci ani în zona de conflict din estul Ucrainei, informează duminică dpa, potrivit agerpres.  

Forţele armate ucrainene nu folosesc niciodată arme împotriva civililor sau obiectivelor civile, a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene pentru agenţia de presă germană.


Citește și : Peste 5 milioane de oameni din Marea Britanie au primit ambele doze ale vaccinului

Sâmbătă, separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei au acuzat Kievul pentru uciderea unui copil în vârstă de cinci ani într-un atac cu dronă. Autorităţile autoproclamatei Republici Doneţk au declarat că un copil în vârstă de cinci ani a fost ucis şi o femeie în vârstă de circa 60 de ani – bunica băiatului – a fost rănită într-un atac al unei drone a armatei ucrainene în localitatea Oleksandrivsk, la circa 15 kilometri de linia frontului. Separatiştii nu au oferit imagini sau alte elemente prin care să confirme acest atac ce nu poate fi verificat dintr-o sursă independentă.

Localitatea Oleksandrivsk se află la circa 14 kilometri de linia frontului. Lupte grele au avut loc în zonă în 2015.

Insurgenţii pro-ruşi deţin de aproape şapte ani controlul asupra unor părţi din regiunile Doneţk şi Lugansk, de-a lungul frontierei cu Federaţia Rusă. Potrivit estimărilor ONU, peste 13.000 de oameni au fost până acum ucişi în conflictul din estul Ucrainei.

În pofida unui acord de încetare a focului, de la începutul anului au fost ucişi cel puţin 21 de soldaţi ai armatei ucrainene, în timp ce separatiştii au informat despre uciderea a 23 de combatanţi.

Responsabili ucraineni şi americani şi-au exprimat în ultimele zile preocuparea după ce armata rusă a deplasat mii se soldaţi şi tehnică militară la graniţa cu Ucraina. Preşedintele SUA, Joe Biden, a promis Ucrainei un sprijin ”de neclintit” în faţa ”agresiunii Rusiei”.

Citește și : Jumătate din populația Israelului a fost imunizată cu ambele doze de vaccin

În replică, Kremlinul a transmis că ”Rusia nu ameninţă pe nimeni” şi a pus agravarea situaţiei în zonă pe seama ”provocărilor repetate” ale armatei ucrainene. Însă armata rusă a anunţat la rândul ei desfăşurarea unor manevre militare de simulare a unei acţiuni defensive împotriva unui atac cu drone într-o regiune din apropierea Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.