Armele de foc au fost INTERZISE în Times Square

Publicat:

Autorităţile new-yorkeze au anunţat miercuri că începând de joi va fi interzis portul armelor de foc, chiar dacă acestea nu sunt la vedere, în celebrul cartier Times Square din Manhattan, la fel ca în multe locuri publice din stat şi din New York City, informează AFP, potrivit agerpres.

Legea, adoptată în această vară de statul New York condus de guvernatoarea democrată Kathy Hochul şi de metropola condusă de primarul din aripa dreaptă a Partidului Democrat, Eric Adams, intră în vigoare pe 1 septembrie.


Citeşte şi: Priti Patel cere poliției ‘TREZITE’ să revină la elementele de bază ale meseriei – Black News

Legislaţia este o reacţie a New York-ului şi a altor state cu conducere democrată, precum California, la hotărârea “scandaloasă” a Curţii Supreme, care a consacrat la sfârşitul lunii iunie dreptul constituţional al americanilor de a-şi părăsi locuinţele înarmaţi.

“Decizia Curţii Supreme a fost o lovitură care a rezonat în lumea întreagă”, a declarat într-un briefing de presă primarul New York-ului Eric Adams, un fost căpitan de poliţie care a făcut din combaterea violenţei cu arme de foc punctul central al mandatului său.

“New York City se va apăra împotriva acestei decizii şi, începând de mâine, vor intra în vigoare noile cerinţe privind dreptul de a purta, ascuns, arme de foc în zone sensibile precum Times Square”, a explicat primarul.

El a dezvăluit o pancartă pe care scrie “Times Square: Zonă liberă de arme”, afişată în piaţa din inima Manhattanului, unde panouri publicitare electronice uriaşe stau iluminate zi şi noapte pentru cei 50 de milioane de vizitatori care se bulucesc anual în acest loc emblematic.

Guvernatoarea statului New York, al patrulea din SUA (20 de milioane de locuitori) a adăugat că aceste arme, chiar dacă nu sunt la vedere, fiind în tocuri, genţi sau buzunare, vor fi interzise în “baruri, biblioteci, şcoli, servicii publice şi spitale”.

Kathy Hochul a spus că “refuză să renunţe la obligaţia guvernamentală de a-i proteja pe new-yorkezi de violenţa cu arme”.

Vezi şi: Zelenski, invitat surpriză în deschiderea festivalului de film de la Veneţia – VIDEO – Black News

Aceste interdicţii nu se aplică forţelor de ordine.

Curtea Supremă a SUA, ai cărei judecători sunt majoritar conservatori, a invalidat pe 23 iunie restricţiile privind portul de arme de foc prevăzute de o lege din 1913 a statului New York, deşi America se confruntă cu o creştere a criminalităţii în marile oraşe şi cu o serie de atacuri armate, inclusiv două în luna mai, în Buffalo (unde zece afro-americani au fost ucişi) şi la o şcoală din Texas (21 de morţi, dintre care 19 copii).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău Compania Wizz Air a anunțat că va lansa alte trei curse aeriene. Astfel, din toamnă,...

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026 Mijloacele de transport din stânga...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.