Armin Laschet, gata să renunţe la şefia Uniunii Creştin-Democrate

Publicat:

Liderul conservatorilor germani, Armin Laschet, foarte slăbit şi sub presiune după înfrângerea taberei sale în alegerile legislative de pe 26 septembrie, s-a declarat joi gata să renunţe la şefia Uniunii Creştin-Democrate (CDU), relatează AFP, potrivit agerpres

“Vom aborda rapid chestiunea noii echipe de la CDU, de la preşedinte, la prezidiu şi până la comitetul executiv federal”, a dat el asigurări la Berlin, la mai puţin de un an după ce a preluat conducerea partidului Angelei Merkel.


Citește și : Preşedintele parlamentului ucrainean a fost DEMIS după ce s-a certat cu Zelenski

Politicianul de 60 de ani, reputat pentru tenacitatea sa, a precizat că va cere organizarea unui congres al CDU a cărui dată şi loc urmează a fi stabilite, în scopul de a decide “viitorul şi reorganizarea” la vârful partidului.

“De la retragerea Angelei Merkel de la preşedinţia partidului avem o dezbatere nesfârşită” în jurul conducerii formaţiunii, a mai spus el.

Potrivit cotidianului Bild, acest congres s-ar putea desfăşura în prima jumătate a lunii decembrie, la Dresda.

Armin Laschet s-a considerat personal responsabil de cel mai slab scor electoral (24,1%) realizat vreodată de conservatori în istoria Germaniei moderne.

Citește și : Eurodeputaţii cer crearea unei capacităţi comune de apărare cibernetică în UE

Acest anunţ intervine în contextul în care social-democraţii (SPD), care au câştigat la un scor strâns alegerile, au decis să-şi continue de luni discuţiile preliminare cu Verzii şi liberalii de la FDP în vederea formării unei coaliţii guvernamentale din trei partide.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.