X

Armistiţiul din Siria expiră marți!

Armistiţiul negociat de Ankara şi Washington care urmăreşte să permită unei miliţii kurde să se retragă de pe poziţiile deţinute în nord-estul Siriei va expira marţi la ora 19.00 GMT, au declarat luni surse militare turce, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Armistiţiul a început joi la 22.00 (ora Turciei) (…) şi deci se va încheia marţi la 22.00”, au declarat sursele citate.

Citește și: Șapte morți în revoltele din Chile! Președintele declară țara în RĂZBOI

Turcia a declanşat la 9 octombrie o ofensivă în nord-estul Siriei împotriva miliţiei kurde Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), grup pe care îl descrie drept ”terorist”, dar care este susţinut de ţările occidentale împotriva organizaţiei Statul Islamic (SI).

Operaţiunea militară a fost suspendată joi în contextul armistiţiului fragil negociat între Ankara şi Washington. Ambele ţări au declarat că acest armistiţiu va dura ”120 de ore”, dar nu au indicat ora la care va expira.

Acest acord vizează să permită YPG să-şi părăsească poziţiile situate în apropierea graniţei cu Turcia şi să permită totodată Ankarei să înfiinţeze o ”zonă de securitate” pe o adâncime de aproximativ 30 de km.

Această ”zonă de securitate” va avea, la început, o lungime de 120 km şi se va întinde între oraşele Tal Abyad şi Ras al-Ain, apoi va fi extinsă la 440 km, au spus sursele militare turce.

Citește și: Berlinul critică dur Ankara: Ofensiva turcă din nordul Siriei încalcă dreptul internaţional

Potrivit acestora, aproximativ 125 de vehicule au părăsit teritoriile controlate de YPG de la începutul armistiţiului. ”Urmărim situaţia îndeaproape”, au precizat sursele citate.

Turcia a declarat că ofensiva va fi reluată la expirarea armistiţiului dacă membrii YPG nu se retrag până la acel moment.

”Când vor trece cele 120 de ore, dacă rămân terorişti, îi vom neutraliza”, au subliniat sursele militare.

Tags: ankaraarmistitiukurziRas al-AinsiriaStatul Islamic (SI)SUATal AbyadturciaUnităţile de Protecţie a Poporului (YPG)washington
Categorii: Sinteze