Armistiţiul umanitar din Sudan a fost prelungit pentru trei zile

Publicat:

Armistiţiul umanitar din Sudan a fost prelungit duminică pentru trei zile începând de la miezul nopţii, informează întru-un comunicat purtătorul de cuvânt al grupării paramilitare Forţele de sprijin rapid (RSF), relatează Reuters şi DPA, potrivit agerpres

“Drept răspuns la apelurile internaţionale, regionale şi locale, anunţăm extinderea armistiţiului umanitar pentru 72 de ore, începând de la miezul nopţii, pentru a deschide coridoarele umanitare şi a facilita mişcarea cetăţenilor şi a rezidenţilor şi a le permite acestora să-şi satisfacă nevoile şi să ajungă în zone sigure”, se menţionează în comunicat.


Citește și : Putin a ordonat crearea de muzee dedicate ofensivei din Ucraina

Comunicatul declară “angajamentul strict” al RSF pentru armistiţiul umanitar, acuzând în acelaşi timp forţele armate de “încălcări continui”.

Sute de oamenii au fost ucişi şi mii răniţi după ce lupta pentru putere între armata sudaneză şi forţele paramilitare RSF a degenerat pe 15 aprilie în conflict deschis.

Citește și : Transferurile copiilor ucraineni echivalează cu ‘genocid’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.