X

Arşiţa pârjoleşte Germania: Temperaturile ajung la 40 de grade Celsius!

Mercurul termometrelor va arăta miercuri temperaturi de până la 40 de grade Celsius în unele zone din vestul Germaniei, potrivit Serviciului Federal de Meteorologie (DWD), citat de dpa, transmite şi agerpres.

“Se vor atinge 40 de grade în Saarland şi Valea Rinului”, a declarat Andreas Friedrich din cadrul DWD.

Citește și : Incendiu puternic la o rafinărie din Spania – VIDEO

Temperaturile resimţite, luând în considerare umiditatea şi alţi factori, vor ajunge la 43 de grade Celsius între Karlsruhe şi Freiburg în Valea Rinului, a precizat el din Offenbach.

Dusseldorf a înregistrat marţi temperatura cea mai ridicată, mercurul din termometre ajungând la 36,8 grade – cea mai mare temperatură de până acum în 2019.

Citeşte şi: Poliţia de frontieră americană a rămas fără şef. John Sanders şi-a dat demisia!

Potrivit lui Friedrich, joi se va observa o diferenţă accentuată între nordul şi sudul ţării, cu doar 20 de grade la Hamburg faţă de 37-38 de grade Celsius prognozate de-a lungul Rinului Superior, lângă graniţa cu Elveţia.

Poliţia din Berlin trebuie să continue să poarte vara uniforma completă, inclusiv pantaloni lungi şi pantofi, dar poate renunţa la şepci în condiţiile actuale de caniculă, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al poliţiei, Benjamin Jendro, relatează dpa.

‘Uniforma rămâne aceeaşi şi în condiţii de temperaturi ridicate’, a spus el. Sindicatul poliţiei a cerut mai multe aparate de aer condiţionat în birouri şi a semnalat deficienţe la vehicule mai vechi.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei locale Benjamin Jendro a declarat că şi alţi poliţişti s-au confruntat cu aceleaşi dificultăţi. Dar privilegiul ‘Hitzefrei’ acordat elevilor şi unor muncitori – trimişi acasă în caz de vreme caniculară – nu se aplică în cazul poliţiei. ‘Ofiţerii trebuie să fie la datorie indiferent de vreme’, a subliniat Jendro.

Tags: caniculaFreiburggermaniaKarlsruheOffenbachSaarlandServiciul Federal de Meteorologie (DWD)Valea Rinului
Categorii: Diaspora