Articolele de inculpare a preşedintelui Trump au fost citite în Senat, prima etapă a procesului de impeachment

Publicat:

Senatul american a deschis joi procesul de impeachment (punere sub acuzare şi destituire) împotriva preşedintelui Donald Trump, cu citirea în plen a celor două articole din actul de acuzare împotriva liderului de la Casa Albă, informează agenţiile AFP şi DPA, scrie agerpres.

Sesiunea este prezidată de Chuck Grassley, senatorul cu rangul cel mai înalt în camera superioară a Congresului, care i-a invitat pe cei şapte procurori (”managers”) desemnaţi de majoritatea democrată a Camerei Reprezentanţilor conduşi de congresmanul Adam Schiff.


Citește și : Premieră în UE: Luxemburgul va interzice glifosatul până la sfârşitul anului 2020

Acesta din urmă a citit pe un ton grav cele două capete de acuzare în procesul politic împotriva preşedintelui american, respectiv abuz de putere şi obstrucţionarea activităţii Congresului. Donald Trump ”a acţionat într-o manieră contrară încrederii conferite unui preşedinte şi subversivă pentru conduita guvernului”, a indicat în discursul său Adam Schiff, fost procuror federal în California şi şef al anchetei parlamentare din Camera Reprezentanţilor în urma căreia au fost reţinute cele două capete de acuzare.

Judecătorul John Roberts, de la Curtea Supremă, va sosi la circa două ore după începutul şedinţei pentru a-i desemna drept juraţi pe cei 100 de senatori. El va prezida procesul politic împotriva liderului de la Casa Albă, al treilea proces de acest fel din istoria SUA, după cele împotriva preşedinţilor Richard Nixon şi Bill Clinton.

Procesul de impeachment împotriva preşedintelui republican a fost iniţiat de majoritatea democrată a Camerei Reprezentanţilor, în urma scandalului legat de presiunile pe care Donald Trump le-ar fi exercitat asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, anchetă sistată de justiţia ucraineană după ce acesta din urmă a cerut Kievului demiterea procurorului care o conducea.

Citește și : Peste 2,45 milioane de cetăţeni UE au primit dreptul de a rămâne în Regatul Unit după Brexit

În opinia democraţilor, Trump se face vinovat de ”abuz de putere” pentru că ar fi condiţionat un ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina şi o primire a preşedintelui Zelenski la Casa Albă de reluarea investigării fiului lui Joe Biden, iar acuzaţia de ”obstrucţionare a Congresului” ar rezulta din încercările liderului de la Casa Albă de a împiedica investigarea acestui scandal prin instrucţiuni date unor actuali şi foşti membri ai administraţiei americane de a nu coopera în anchetă.

Senat are ultimul cuvânt în acest proces politic, dar cu numai 47 de voturi din 100 democraţii au slabe şanse să obţină destituirea preşedintelui Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Start admiterii în Liceele din capitală

Start admiterii în Liceele din capitală Toți elevii care vor să-și continue studiile la liceu că își pot depune dosarele începând cu ziua de mâine,...

Ucraina ar putea adera la NATO în 10 ani

Ucraina ar putea adera la NATO în 10 ani Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, speră ca Ucraina să devină membru al Alianței Nord-Atlantice în...

Moldovenii din Ucraina și Rusia își vor putea exercita dreptul la vot

Moldovenii din Ucraina și Rusia își vor putea exercita dreptul la vot Războiul din Ucraina nu va împiedica cetățenii Republicii Moldova care se află în...

Mașinile din Transnistria vor putea circula cu numere neutre până la sfârșitul lui 2026

Mașinile din Transnistria vor putea circula cu numere neutre până la sfârșitul lui 2026 Mijloacele de transport din stânga Nistrului vor putea fi înmatriculate cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.