X

Artizanul Brexit, Nigel Farage, se întâlneşte cu negociatorul-şef al UE, Michel Barnier

Eurodeputatul britanic Nigel Farage, unul dintre cei mai fermi susţinători ai ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, se va întâlni luni cu negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, în ceea ce el a calificat drept o încercare de a comunica opiniile a 17,4 milioane de britanici care au votat pentru părăsirea blocului comunitar, transmite vineri Reuters, potrivit agerpres.

Farage, care în calitate de lider al UKIP (Partidul pentru Independenţa Marii Britanii) l-a convins pe David Cameron, predecesorul Theresei May în funcţia de premier, să convoace referendumul privind Brexit şi a contribuit substanţial la campania pentru ieşirea ţării sale din UE, a criticat-o în mod repetat pe May pentru lipsa de ambiţie arătată în negocierile asupra ‘divorţului’ de UE.

Citeşte şi: Ciclonul-bombă paralizează Coasta de Est a Americii – VIDEO

”În cele din urmă voi avea o întâlnire cu domnul Barnier. Se va întâmpla”, a scris Farage pe Twitter.

În referendumul din 2016 privind oportunitatea ieşirii din UE, 51,9% dintre britanici, ceea ce înseamnă 17,4 milioane de persoane, s-au pronunţat pentru Brexit, în timp ce 48,1%, respectiv 16,1 milioane de persoane, au votat pentru rămânerea în interiorul blocului comunitar.

Citeşte şi: Din ce în ce mai puţini nord-coreeni reuşesc să fugă din ţară. S-a ajuns la un prag istoric

Theresa May a afirmat că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană la 29 martie 2019, ora 23:00 GMT. Londra şi UE negociază termenii ‘divorţului’.

Farage (53 de ani) a respins speculaţiile unor opozanţi ai Brexitului, precum fostul premier Tony Blair, potrivit cărora alegătorii britanici şi-ar putea schimba opinia în legătură cu ieşirea ţării lor din EU.

Tags: brexitDavid CameronMichel BarnierNigel FarageTheresa MayTony BlairUKIP (Partidul pentru Independenţa Marii Britanii)Uniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora