Aşa cum era de aşteptat, Putin îl susţine pe Igor Dodon în alegerile din R.Moldova

Publicat:

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat joi că speră foarte mult ca, la următoarele alegeri din Republica Moldova, poporul moldovean să aprecieze eforturile pe care le face actualul preşedinte al republicii, Igor Dodon, pentru a construi relaţii cu Rusia, transmite TASS, potrivit agerpres.

“Vedem ce se întâmplă în jurul R. Moldova şi cunoaştem nevoile poporului moldovean în dezvoltarea atât a democraţiei, cât şi a economiei”, a spus preşedintele rus, răspunzând la întrebări ale participanţilor la clubul de discuţii Valdai.


Citeşte şi: Pandemia de COVID-19 şi corupţia, printre cele mai aprinse teme la ultima dezbatere Trump-Biden

”Dar cine cumpără vin moldovenesc? În Franţa cumpără cineva vin moldovenesc? Cine are nevoie de el pe pieţele europene, acolo nu au unde să-l pună pe al lor. Acolo, când sunt transportate produse viticole din ţară în ţară, chiar şi în cadrul Uniunii Europene, fermierii sunt opriţi pe drum şi totul este aruncat, vărsat în câmp deschis”, a susţinut Putin.

Şi nu este vorba doar de vin, potrivit şefului Federaţiei Ruse. ”Şi alte ramuri ale economiei sunt atât de dependente de Rusia, încât nu pot exista pur şi simplu. Până în prezent, în orice caz, această producţie nu este cerută nicăieri decât pe piaţa rusă”, a mai afirmat liderul rus.

Citeşte şi: Putin a dispus personal trimiterea lui Alexei Navalnâi în Germania

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova sunt programate pentru 1 noiembrie. Opt candidaţi vor disputa postul de şef al statului, dar pe primele două locuri în intenţiile de vot sunt Igor Dodon, care întreţine relaţii constructive cu ţările CSI, inclusiv cu Rusia, şi Maia Sandu, susţinută să Statele Unite şi Uniunea Europeană, care au cerut Chişinăului organizarea unor alegeri corecte. Cei doi candidaţi s-au confruntat şi în turul al doilea al scrutinului din 2016, aminteşte TASS. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.