X

Asasinarea fratelui vitreg al liderului nord-coreean: Cele două acuzate pledează nevinovat

Două tinere femei acuzate de asasinarea în Malaezia a lui Kim Jong-Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong-un, au pledat luni nevinovat în această crimă învăluită în mister, amintind de perioada Războiului rece, care a provocat o criză diplomatică, relatează AFP. 

Indoneziana Siti Aisyah şi vietnameza Thi Huong s-au exprimat cu ajutorul unor translatori în faţa Înalte Curţi din Shah Alam, un district situat aproape de aeroportul din Kuala Lumpur, unde Kim Jong-Nam a fost atacat la 13 februarie cu un agent neurotoxic VX, versiunea extrem de letală a gazului sarin, considerat o armă de distrugere în masă.

Acuzaţiile au fost expuse mai întâi faţă de Aisyah, de 25 de ani, care purta o rochie tradiţională malaeziană. După un schimb de cuvinte cu interpretul său, acesta din urmă a declarat judecătorilor că ea pledează nevinovat.

Cea de-a doua acuzată, Huong, de 29 de ani, a pledat mai târziu nevinovat prin interpretul său.

Cele două tinere au fost arestate la scurt timp după asasinarea lui Kim Jong-Nam, care a murit după aproximativ 20 de minute de agonie. Pentru această crimă, ele riscă pedeapsa cu moartea.

Pe durata anchetei, ele au negat că ar fi dorit să comită un asasinat şi au tot repetat că au fost înşelate, crezând că participă la o emisiune de televiziune de genul “camera ascunsă”.

Avocaţii apărării susţin că adevăraţii vinovaţi au fugit din Malaezia şi acuză Parchetul că încearcă să obţină un verdict de vinovăţie prin urmărirea clientelor lor.

De la începutul acestui caz, Coreea de Sud a acuzat regimul nord-coreean de orchestrarea asasinatului, ceea ce Phenianul neagă. Kim Jong-Nam a fost un critic al regimului nord-coreean şi a trăit în exil.

Tags: agent neurotoxicasasinatCoreea de NordKim Jong UnKim Jong-NamKuala LumpurSiti AisyahThi Huong
Categorii: Știrile zilei