Ashraf Ghani revendică victoria asupra jihadiștilor în Afganistan

Publicat:

Forţele de securitate afgane i-au eliminat pe militanţii grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Afganistan, a declarat marţi preşedintele Ashraf Ghani, la câteva ore după ce un schimb de deţinuţi cu insurgenţi talibani a crescut speranţa pentru reducerea violenţelor în această ţară, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Peste 600 de luptători ai SI, grupare cunoscută la nivel local sub acronimul Daesh, s-au predat împreună cu familiile lor guvernului afgan în ultimele săptămâni. Oficiali susţin că atacuri aeriene ale forţelor afgane şi ale coaliţiei, lipsa fondurilor şi moralul scăzut au determinat gruparea jihadistă să renunţe.


Citește și : Jens Stoltenberg se întâlneşte cu Macron la Paris

”Nimeni nu credea în urmă cu un an că vom rezista şi vom spune astăzi că am eliminat Daesh”, a spus Ghani în cadrul unei reuniuni a veteranilor şi a oficialilor la Jalalabad, principalul oraş din provincia Nangarhar (est) în care s-a înregistrat un val de atacuri sinucigaşe în ultimii ani revendicate de jihadişti.

”Acum, că militanţii Daesh s-au predat, cer autorităţilor să le trateze familiile în mod uman”, a adăugat preşedintele Ghani.

Guvernul afgan susţine că printre luptătorii aflaţi în custodia sa se află cetăţeni străini din Pakistan, Tadjikistan, Uzbekistan, Iran, Azerbaidjan, Kazahstan şi Maldive.

Cu toate acestea, talibanii afgani, care luptă împotriva SI şi a guvernului pentru controlul ţării, au contestat aceasta. Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor, a calificat anunţul făcut de preşedintele afgan Ghani drept ”absurd”.

Citește și : 19 foşti lideri socialişti spanioli au fost CONDAMNAŢI pentru corupţie

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței Angajații Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) au sărăbătorit sâmbătă, 5 octombrie, Ziua Națională a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.