X

Asia-Pacific : 11 state au semnat un nou Parteneriat Trans-Pacific la un an după retragerea SUA

Un număr de 11 state au resuscitat joi, în Chile, Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), considerat terminat în urmă cu un an odată cu retragerea Statelor Unite, relatează AFP, care apreciază evenimentul ca un semnal puternic în faţa tentaţiilor protecţioniste.

Miniştrii de externe sau ai comerţului din Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore şi Vietnam au parafat textul documentului, intitulat de acum înainte Parteneriatul Trans-Pacific Global şi Progresist (CPTPP, în engleză), conform agerpres.

Semnarea acestui acord este “un mesaj politic puternic dat de regiunea Asia-Pacific restului lumii”, a declarat gazda ceremoniei, ministrul chilian al Afacerilor Externe, Heraldo Munoz, alături de şefa statului, Michelle Bachelet, care va preda duminică puterea succesorului său în funcţie, conservatorul Sebastian Pinera.

Citește și : Germania : Aproximativ 6.000 de decese au fost produse de poluarea de la motoarele diesel în 2014

Tratatul a fost promovat de Washington, sub preşedinţia lui Barack Obama, şi semnat în februarie 2016, după ani de negocieri între 12 ţări cu acces la Pacific.

Dar, înainte de intrarea sa în vigoare, preşedintele american, Donald Trump, a anunţat retragerea ţării sale, punând în pericol ambiţiosul acord menit să înglobeze 40% din PIB-ul mondial şi aproape 25% din comerţul internaţional.

Noul acord, semnat la Santiago de Chile, conţine aproape toate dispoziţiile din textul original, cu excepţia celor referitoare la proprietatea intelectuală, impuse de Washington.

Tags: australiabarack obamaBruneicanadaChileCPTPPJaponiaMalaysiamexicNoua ZeelandaPerusingaporeTPPVietnamwashington
Categorii: Știrile zilei