Asistentele medicale din Serviciul naţional de sănătate al Marii Britanii au votat, în premieră, în favoarea unei greve naţionale pentru majorări salariale

Publicat:

Asistentele medicale din Serviciul naţional de sănătate (NHS) al Marii Britanii au votat, pentru prima dată în istorie, în favoarea unei greve naţionale pentru a cere majorări salariale, a anunţat miercuri sindicatul Royal College of Nursing (RCN), într-o perioadă marcată de criză economică şi inflaţie record, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.  

Sindicatul, cu peste 300.000 de membri, a afirmat că greva va începe înainte de sfârşitul anului şi că ‘multe dintre cele mai mari spitale din Anglia vor fi afectate’.


Citește și : Un general israelian face publice informaţii despre programul de drone înarmate

Protestul va avea loc în instituţiile sanitare din sistemul public în care o majoritate de asistente au votat în favoarea mişcării, a precizat sindicatul.

‘Rezultatele sunt puternice şi clare. Furia s-a transformat în acţiune, membrii noştri au spus că ”este de-ajuns”’, a declarat Pat Cullen, secretara RCN, denunţând condiţiile de muncă şi salariile mici.

O analiză recentă a arătat că salariul unei asistente medicale cu experienţă a scăzut cu 20% în termeni reali faţă de anul 2010.

Sindicatul reclamă o majorare salarială cu 5% peste rata inflaţiei, care a depăşit 10%.

Modul exact în care se va desfăşura greva nu a fost încă stabilit, însă este probabil că pacienţii, deja confruntaţi cu liste de aşteptare record, vor trebui să facă faţă unor perturbări în programarea operaţiilor şi consultaţiilor.

Premierul Rishi Sunak şi ministrul de finanţe Jeremy Hunt se confruntă deja cu un deficit de 50 miliarde de lire (56,7 miliarde de ruo) în finanţele publice, dar au afirmat că NHS este una din priorităţile lor.

Citește și : Următorul summit al NATO se va axa pe cheltuielile militare şi pe sprijinul pentru Ucraina

Guvernul este favorabil unei reglementări salariale ‘juste’, însă cererea de creştere cu 17%, dacă ar fi extinsă la tot personalul NHS, ar costa 9 miliarde de lire, ceea ce, ‘în situaţia actuală, pur şi simplu nu este posibil’, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al premierului.

Pe fondul inflaţiei galopante, zeci de mii de angajaţi din diferite sectoare au iniţiat acţiuni greviste în ultimele luni în Marea Britanie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

Anual, 300 de femei din Republica Moldova primesc diagnosticul de cancer de col uterin. Ce spun specialiștii

Anual, 300 de femei din Republica Moldova primesc diagnosticul de cancer de col uterin. Ce spun specialiștii Anual, 300 de femei din Republica Moldova primesc...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.