Asistenţi angajaţi la Parlamentul European, dar care lucrau la partid: Un aliat al lui Macron va fi judecat în Franţa

Publicat:

Fostul candidat prezidenţial francez Francois Bayrou, în prezent aliat al preşedintelui Emmanuel Macron, va fi judecat împreună cu alţi zece politicieni acuzaţi de folosirea fondurilor Parlamentului European în vederea plăţii unor asistenţi care de fapt lucrau pentru partidele franceze Modem şi UDF, relatează joi agenţiile AFP şi EFE, potrivit agerpres

Potrivit postului de radio public France Info, după ani de investigaţii (dezvăluirile datează din 2017), doi judecători au decis că Bayrou şi alţi zece acuzaţi – înalţi responsabili ai Modem – urmează să compară în faţa Tribunalului Corecţional la o dată ce rămâne de stabilit.


Citește și : Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a căzut şi a fost internat în spital

Atât partidul Modem (Mişcarea Democrată) cât şi UDF (Uniunea pentru Democraţie Franceză, absorbită de Modem) au fost inculpate în ianuarie 2022 pentru complicitate la deturnarea de fonduri publice.

Potrivit actului de acuzare, în perioada 2009-2014 ambele formaţiuni ar fi folosit fonduri ale Parlamentului European pentru a contracta asistenţi parlamentari, angajaţi oficial în această instituţie, dar care în realitate lucrau pentru partidele lor în Franţa, fără să desfăşoare activităţi legate de legislativul european.

Valoarea prejudiciului adus astfel Parlamentului European este de circa 1,4 milioane de euro.

Dezvăluirea acestui caz a tulburat începutul primului mandat al preşedintelui Emmanuel Macron. În 2017, la formarea primului său guvern, titularele Afacerilor Europene, Marielle de Sarnez, şi Apărării, Sylvie Goulard, au fost nevoite din cauza acestui scandal să demisioneze la numai o lună după numirea lor în guvern.

Totuşi, în decizia anunţată joi asupra lansării procesului, instanţa a apreciat că nu există probe suficiente pentru inculparea lui Sylvie Goulard. Marielle de Sarnez a decedat în anul 2021.

Citește și : Rusia nu vede cu ochi buni prelungirea acordului privind exporturile de cereale ucrainene

Pentru un caz similar este judecată şi formaţiunea de extremă-dreaptă Adunarea Naţională (fostul Front Naţional) condusă de Marine Le Pen, cu un prejudiciu chiar şi mai mare rezultat în urma unei astfel de deturnări de fonduri europene, de circa 6,8 milioane de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.