ASP extinde lista serviciilor publice disponibile online

Agenția Servicii Publice (ASP)  lansează un nou serviciu electronic pentru depunerea cererii privind eliberarea „Certificatului de clasificare a structurilor de primire turistică” în regim online.

Citește și: Ceai cu reziduuri de pesticide. ANSA a dispus nimicirea a peste o tonă de ceai de import

Serviciul este lansat prin intermediul Platformei de dezvoltare a serviciilor electronice (PDSE).  Serviciul electronic de solicitare a „Certificatului de clasificare a structurilor de primire turistică” se prestează gratuit și se efectuează în baza cererii depuse online, de către administratorul companiei. Condiția obligatorie pentru depunerea cererii online este deținerea semnăturii electronice.

La etapa depunerii cererii solicitantul se va autentifica prin serviciul de autentificare MPass cu rol de administrator al companiei, va atașa setul de acte necesare și va semna cererea cu semnătura electronică.

Întregul proces, de la solicitare până la primirea certificatului,  se desfășoară online, fără necesitatea deplasării la subdiviziunile ASP.

This post was last modified on 24/11/2025 10:25 10:25

Tags: Agenția Servicii PubliceASPASP Serviciul electronicserviciul electronic
Categorii: SocialȘtirile zilei