Assange va rămâne în închisoare după ispăşirea pedepsei, din cauza antecedentelor sale de ‘volatilizare’

Publicat:

Fondatorul WikiLeaks Julian Assange va rămâne în închisoare după ispăşirea pedepsei pe care o execută în acest moment, având în vedere antecedentele sale de “volatilizare”, a stabilit justiţia britanică, relatează vineri BBC şi Press Association, potrivit agerpres.

Assange urma să fie eliberat la 22 septembrie, după ispăşirea sentinţei primite pentru încălcarea termenilor eliberării condiţionate.


Citește și : Atacatorul din El Paso riscă pedeapsa cu moartea

Judecătoarea Vanessa Baraitser de la tribunalul din Westminster l-a informat însă vineri pe australianul în vârstă de 48 de ani, care a participat la audiere prin legătură video, că deşi la 22 septembrie statutul său se va schimba din “deţinut care execută o condamnare în persoană ce urmează să fie extrădată”, avocatul său nu a solicitat eliberarea sa condiţionată.

Ceea ce “probabil nu este surprinzător având în vedere trecutul dvs de sustragere de la astfel de proceduri”, a comentat judecătoarea. “În opinia mea, există motive substanţiale să cred că, dacă veţi fi pus în libertate, vă veţi ascunde din nou”, a adăugat Baraitser.

Julian Assange a fost arestat pe 11 aprilie la Londra după ce Ecuadorul i-a revocat azilul diplomatic datorită căruia fondatorul WikiLeaks a rămas timp de aproape şapte ani în ambasada ecuadoriană din capitala Marii Britanii. El se refugiase în 2012 la ambasada Ecuadorului de la Londra pentru a nu fi extrădat în Suedia, unde era acuzat de viol.

La 1 mai, Assange a fost condamnat de tribunalul londonez din Southwark la 50 de săptămâni de închisoare pentru încălcarea termenilor eliberării condiţionate referitoare la o cerere anterioară de extrădare, depusă de Suedia.

Citește și : SUA acuză Iranul de minciună: Teheranul a vândut petrol în Siria!

Justiţia americană cere extrădarea sa şi l-a inculpat în virtutea legii anti-spionaj. SUA îi reproşează australianului că ar fi pus în pericol unele din sursele lor în urma publicării în 2010 de către WikiLeaks a 250.000 de cablograme diplomatice şi a circa 500.000 de documente confidenţiale referitoare la activităţile armatei americane în Irak şi în Afganistan.

În iunie, justiţia britanică a anunţat că procesul privind extrădarea în Statele Unite ale Americii a lui Assange va începe la 25 februarie 2020. Jurnalistul australian se confruntă cu 18 noi capete de acuzare, între ele spionaj şi publicarea de documente strict secrete.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.