Astăzi, se împlinesc 34 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova

Publicat:

Astăzi, se împlinesc 34 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova

Republica Moldova sărbătorește astăzi Ziua Suveranității. Declarația de Suveranitate a fost adoptată acum 34 de ani, pe 23 iunie 1990, de către deputații Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Președinta Maia Sandu menționează că „este documentul care ne-a deschis calea spre independență”, scrie moldova1.md.

Potrivit președintei Maia Sandu, Declarația de Suveranitate este documentul care ne-a deschis calea spre independență, democrație și stat de drept. Șefa statului a menționat în mesajul său că, de atunci și până acum, țara noastră a avut un drum plin de dificultăți. Cu toate acestea, peste 34 de ani, Republica Moldova rămâne o țară pașnică și democratică, în care poporul este suveran și decide soarta țării.


„Poporul va decide și la referendumul din această toamnă soarta țării pentru deceniile care urmează – dacă sprijină aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Am învățat, în anii de independență, că democrația și libertatea nu sunt bunuri date. Aceste valori trebuie apărate, în fiecare zi, dacă vrem să ne construim o viață pașnică și prosperă, aici, la noi acasă, și să lăsăm moștenire copiilor o țară liberă, independentă și protejată”, a punctat Maia Sandu.

Citește și: Maia Sandu, mesaj de Ziua Suveranității: ‘Poporul va decide și la referendumul din această toamnă soarta țării’

„Acum 34 de ani, la 23 iunie 1990, a fost adoptată Declarația de Suveranitate, care a pus temelia statului nostru. În acest document istoric se declara în mod solemn și în fața întregii lumi că singurul purtător al suveranității și singura sursă de putere în stat este poporul, iar Republica Moldova este un stat unitar și indivizibil! Astăzi, mai mult decât oricând, înțelegem cât de important este dreptul nostru, al cetățenilor, de a ne decide singuri viitorul și cât de șubredă poate fi democrația, dacă nu este apărată de noi toți”, a precizat Mihai Popșoi.

Potrivit vicepremierului, „avem obligația să fortificam instituțiile statului – instituții reziliente care vor proteja interesul cetățeanului”.

Adoptarea Declarației de Suveranitate a fost prima victorie importantă a forțelor democratice în lupta de renaștere și eliberare națională. Astfel, Declarația stipulează că suveranitatea RSS Moldova este unica și necesara condiție a existenței statalității Moldovei.

Documentul stipulează caracterul unitar și indivizibil al statului. Se stabilește că RSS Moldova respectă statutul ONU și își exprimă adeziunea față de principiile acestei organizații, se declară o zonă demilitarizată, activ promovează consolidarea păcii și securității, este implicată direct în procesul de cooperare și securitate precum și în structurile europene.

Estonia a fost prima țară din fosta URSS care și-a declarat suveranitatea în 1988, urmată de Lituania în 1989 și Letonia – în 1989.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O nouă serie de sancţiuni occidentale împotriva unor persoane şi entităţi din Belarus

O nouă serie de sancţiuni occidentale împotriva unor persoane şi entităţi din Belarus SUA, Regatul Unit şi Canada au anunţat vineri o nouă serie de...

Din septembrie, copiii din localități rurale vor beneficia de servicii stomatologice gratuite

Din septembrie, copiii din localități rurale vor beneficia de servicii stomatologice gratuite Prestarea gratuită a serviciilor stomatologice pentru copii din localități rurale va fi reluată...

Câștigătoarea premiului Nobel pentru pace, Narges Mohammadi, a fost bătută în închisoarea Evin din Teheran

Câștigătoarea premiului Nobel pentru pace, Narges Mohammadi, a fost bătută în închisoarea Evin din Teheran Gardienii au bătut femeile deținute în confruntările care au izbucnit...

Cinci copii internați la Institutul Mamei și Copilului în urma accidentului tragic de la Strășeni

Cinci copii internați la Institutul Mamei și Copilului în urma accidentului tragic de la Strășeni Cinci copii, cu vîrste între un an și 13 ani,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.