
Youtube / syrian ministry of defense
Rusia, care susţine Damascul, s-a opus din nou occidentalilor cu privire la implicarea regimului sirian în atacurile chimice, în cadrul unei reuniuni care a avut loc marţi la ONU pe tema mandatului anchetatorilor internaţionali însărcinaţi să stabilească autorii, relatează AFP, potrivit agerpres.
La fel ca alţi oficiali ruşi în ultimele săptămâni, un diplomat rus la ONU, Vladimir Safronkov, a criticat un raport recent al experţilor cu privire la masacrul cu gaz sarin comis la 4 aprilie la Khan Shaykhun (soldat cu peste 80 de morţi). Concluziile experţilor atribuie regimului sirian responsabilitatea pentru acest atac chimic.
Oare cum se poate recurge la atât de multe expresii ca “probabil”, “posibil”, “plauzibil” într-un document care acuză Damascul, s-a întrebat indignat diplomatul rus. “Pentru regimul de neproliferare, este util să fie desemnaţi vinovaţii”, dar în activitatea anchetatorilor au fost detectate “lacune sistemice”, adaugă el.
Vladimir Safronkov a denunţat faptul că aceştia din urmă nu s-au deplasat la Khan Shaykhun, preferând “munca de la distanţă” şi a ceruit revizuirea componenţei grupului de anchetatori. “Concluziile lor nu stau în picioare”, a insistat el, subliniind că pericolul în Siria este reprezentat de “terorismul chimic”.
De joi, două proiecte de rezoluţii – unul rusesc, altul american – concurează în Consiliul de Securitate al ONU privind reînnoirea grupului de anchetatori al Naţiunilor Unite şi al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), numit JIM ( Joint Investigative Mechanism).
Mandatul acestui grup expiră la 16 noiembrie.
La fel ca Damascul, Moscova nu neagă utilizarea gazului sarin la Khan Shaykhun, dar asigură că atacul provine de la explozia unui obuz la sol într-o localitate controlată de rebeli şi jihadişti şi nu de la muniţia lansată de un avion sirian, aşa cum afirmă anchetatorii.
“Craterul s-a format probabil în urma căderii unei bombe”, a afirmat în Consiliul de Securitate şeful JIM, Edmond Mulet. “Un avion se afla în aer în momentul atacului”, a adăugat el, în sprijinul muncii experţilor săi care, potrivit lui, “acţionează în mod independent şi imparţial”.
Proiectul de rezoluţie rusesc prevede o prelungire a mandatului anchetatorilor cu şase luni, în timp ce proiectul american, a cărui versiune revizuită a fost publicată marţi, face referire la 18 luni. Prima versiune a textului american prevedea o reînnoire a mandatului anchetatorilor pe o perioadă de 24 de luni.
Moscova, care consideră că experţii internaţionali nu sunt obiectivi, cere între altele în proiectul său îngheţarea concluziilor raportului cu privire la atacul de la Khan Shaykhun şi ca anchetatorii să meargă din nou în Siria în acest dosar.
În proiectul lor revizuit, SUA “iau notă” de raportul asupra Khan Shaykhun, în condiţiile în care în prima variantă menţionau o “profundă îngrijorare” şi reafirmau “sprijinul” Consiliului de Securitate pentru acest grup de experţi creat în 2015.
Citeşte şi: Trump transmite un mesaj clar Phenianului: ‘NU ne subestimaţi!’
Într-o reuniune a Consiliului, responsabila ONU cu dezarmarea, Izumi Nakamitsu, a afirmat că Siria a păstrat “două stocuri chimice pe care încă nu le-a distrus”. O misiune OIAC “este în prezent la faţa locului” pentru a verifica condiţiile de depozitare, a precizat aceasta. Ea şi-a exprimat însă regretul în legătură cu “lipsa de dialog cu înalţi oficiali sirieni” specializaţi în domeniul chimic.
La îndemnul ambasadoarei SUA la ONU, Nikki Haley, care a declarat că JIM este “cel mai bun instrument” al Naţiunilor Unite pentru a interzice atacurile chimice, toţi membrii occidentali din Consiliul de Securitate au cerut reînnoirea mandatului grupului de experţi, crucial – în opinia lor – pentru viitorul regimului internaţional de neproliferare.
Potrivit Washingtonului, JIM mai trebuie să ancheteze aproximativ 60 de cazuri de atacuri chimice în Siria.