Asteroidul lovit de NASA a lăsat o urmă pe o distanță de 10.000 de kilometri

Publicat:

Asteroidul care a fost lovit în mod intenționat de sonda Dart a NASA a lăsat o dâră de resturi care se întinde pe mii de kilometri, potrivit BBC şi mediafax.

Sonda a fost prăbușită săptămâna trecută pentru a testa dacă asteroizii care ar putea amenința Pământul pot fi împinși din calea lor. De atunci, oamenii de știință încearcă să stabilească dacă testul a fost un succes, iar traiectoria asteroidului a fost modificată.


Citeşte şi: Un autobuz plin cu pasageri A CĂZUT într-o prăpastie din India! Cel puţin 25 de oameni au murit! – Black News

Un telescop din Chile a surprins imaginea asemănătoare unei comete care s-a format în spatele rocii gigantice. Urma se întinde pe o distanță de peste 10.000 kilometri și se va mai prelungi, anunță specialiștii.

„Este uimitor cât de clar am reușit să surprindem structura și amploarea urmărilor în zilele care au urmat impactului”, a declarat astronomul Teddy Kareta.

Urma de resturi va fi monitorizată în următoarele săptămâni și luni, a declarat Michael Knight, de la Laboratorul de cercetare navală al SUA.

În cadrul misiunii Dart, în valoare de 325 de milioane de dolari, sonda s-a izbit în mod deliberat de asteroid. Rezultatul experimentului va fi cunoscut peste câteva săptămâni. Cu toate acestea, Lori Glaze, directorul departamentului de științe planetare de la NASA, este convinsă că misiunea a realizat ceva remarcabil.

Citeşte şi: Putin a promulgat legea privind anexarea a patru regiuni ucrainene – Black News

„Ne îmbarcăm într-o nouă eră a omenirii, o eră în care avem potențial capacitatea de a ne proteja de ceva precum un impact periculos. Ce lucru uimitor, nu am mai avut niciodată această capacitate înainte”, a declarat ea reporterilor.

Oamenii de știință vor determina dacă misiunea a fost un succes prin studierea modificărilor aduse orbitei asteroidului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.