Astronomii surprind pentru prima dată nașterea planetelor în jurul unei stele

Cercetătorii au descoperit primele semne ale formării planetelor în jurul unei stele asemănătoare Soarelui, oferind o imagine fără precedent a „momentului zero” când noi lumi încep să se formeze.

Steaua HOPS-315 este mică, în formare, cu o vârstă de doar 100.000-200.000 de ani, situată la 1.370 de ani-lumină de Pământ. Telescopul spațial Webb al NASA și Observatorul European de Sud din Chile au colaborat pentru a dezvălui aceste prime indicii ale formării planetare, potrivit stiripesurse.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

„Am surprins o imagine directă a regiunii fierbinți în care se nasc planete rocose precum Pământul în jurul unor protostele tinere”, a declarat Melissa McClure de la Observatorul Leiden din Olanda, care a condus echipa internațională, conform AP.

„Pentru prima dată, putem afirma cu certitudine că primii pași ai formării planetelor au loc chiar în acest moment”.

Echipa a detectat monoxid de siliciu și minerale cristaline de silicat – ingredientele pentru ceea ce se crede a fi primele materiale solide care s-au format în sistemul nostru solar acum mai bine de 4,5 miliarde de ani. Acțiunea se desfășoară într-o zonă comparabilă cu centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter.

Condensarea mineralelor fierbinți nu fusese detectată niciodată în jurul altor stele tinere.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

„Nu știam dacă era o caracteristică universală a formării planetelor sau o caracteristică ciudată a sistemului nostru solar”, a explicat McClure. „Studiul nostru arată că ar putea fi un proces obișnuit în stadiul incipient al formării planetelor”.

Citeşte şi: Astronomii britanici au descoperit o gaură neagră masivă, 'de 30 de miliarde de ori cât masa Soarelui'

This post was last modified on 17/07/2025 16:30 16:30

Tags: astronomistele
Diverse