Atac aerian american în Somalia, în apropierea unei baze atacate de către combatanţi Al-Shabaab

Publicat:

Statele Unite au distrus armament şi echipament furate de către jihadişti din gruparea Al-Shabaab în Somalia, într-un atac aerian, în apropiere de o bază militară a Foreţi Uniunii Africane (ATMIS), anunţă autorităţile, relatează AFP, potrivit  news.ro.

În baza Bulo Marer, situată la 120 de kilometri sud-vest de capitala somaleză Mogadiscio, se aflau militari ugandezi atunci când aceasta a fost atacată, vineri, de către această grupare jihadistă cu legături cu Al-Qaida.


Comandamentul American în Africa (AFRICOM) anunţă într-un comunicat că a ”distrus armament şi echipament luat ilegal” de către islamişti radical shebab, fără să precizeze când şi de unde au fost furate.

Citește și : Scholz afirmă că summitul NATO va fi consacrat ‘mai ales’ sprijinului concret pentru Ucraina

”Comandamentul American în Africa a efectuat un atac aerian împotriva unor militanţi în zona” bazei Bulo Marer, vineri, în susţinerea Guvernului federal somalez şi a Forţei Uniunii Africane (ATMIS), anunţă acesta.

Membri Al-Shabaab au luat baza cu asalt, cu o maşină-capcană şi combatanţi kamikaze, iar schimburi de tiruri au avut loc, potrivit unor locuitori şi unui comandant militar somalez.

Bilanţul atacului jihadist nu a fost comunicat.

Africom anunţă că ”primul (său) bilanţ este că niciun civil nu a fost rănit sau ucis” în cadrul acestei operaţiuni.

Forţe proguvernamentale susţinute de ATMIS au lansat o ofensivă militară, în august, împotriva Al-Shabaab, sprijinite de atacuri aeriene americane.

Citește și : Putin se declară surprins de manifestările anti-ruseşti din Georgia

Gruparea jihadistă shebab luptă de peste 15 ani împotriva Guvernului federal sudanez, susţinut de către comunitatea internţaională, cu scopul de a instaura legea islamică (sharia) în Somalia.

Combatanţi shebab, respinşi din principalele oraşe în perioada 2011-2012, rămân puternic implantaţi în vaste zone rurale, de unde continuă să comită atacuri vizând ţinte în domeniul securităţii şi civile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Comisia Europeană îşi trimite o delegaţie la Chișinău

Comisia Europeană îşi trimite o delegaţie la Chișinău În perioada 10-11 iulie, la Chișinău va veni o delegație a Comisiei Europene pentru prima rundă de...

Funcționarii moldoveni implicați în procesul de integrare europeană vor putea fi detașați la Comisia Europeană pentru a acumula experiență

Funcționarii moldoveni implicați în procesul de integrare europeană vor putea fi detașați la Comisia Europeană pentru a acumula experiență Funcționarii moldoveni vor fi detașați la...

Rishi Sunak demisionează de la şefia Partidului Conservator

Rishi Sunak demisionează de la şefia Partidului Conservator Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat vineri că va demisiona din funcţia de lider al Partidului Conservator...

Socialiștii au protestat la Bălți. Au cerut eliberarea lui Moroșan

Socialiștii au protestat la Bălți. Au cerut eliberarea lui Moroșan Susținătorii consilierului socialist Maxim Moroșan, implicat în bătaia din 26 iunie, într-un restaurant din orașul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.