X

Atac al islamiştilor în nordul Mozambicului. 12 persoane, în majoritate femei şi copii, au fost ucise

Douăsprezece persoane, între care şi copii, au fost ucise în nordul Mozambicului într-un nou atac atribuit islamiştilor care răspândesc teroare în regiune, determinând fuga a mii de localnici în Tanzania vecină, a anunţat duminică poliţia, potrivit AFP, scrie Agerpres.

În zorii zilei de vineri, “a avut loc un atac într-un sat din districtul Nangane, într-o zonă unde nu patrulează forţele de securitate. Atacatorii au ucis 12 persoane, în special femei şi copii”, a declarat pentru AFP un oficial al poliţiei din provincia Cabo Delgado, sub acoperirea anonimatului.

Citește și : Verzii europeni şi-au desemnat doi ”capi de listă” pentru alegerile europarlamentare

Drama s-a produs în satul Chicuaia Velha, la câţiva kilometri de Tanzania.

Sătenii au fost ucişi cu lovituri de macetă sau au murit în casele lor incendiate de islamişti, a precizat un ziar local.

În urma acestui atac, mii de persoane au fugit în Tanzania traversând râul Rovuma, conform poliţiei.

De un an, islamiştii, care predică aplicarea dură a Coranului, răspândesc teroare în Cabo Delgado.

Această rebeliune îngrijorează autorităţile de la Maputo şi marile companii de gaz care au început să se instaleze în provincie pentru a exploata zăcămintele offshore extrem de promiţătoare.

Atacul de vineri este a treia operaţiune în interval de o lună în Cabo Delgado, iar în total 20 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Citește și : Pamela Rendi-Wagner, prima femeie la conducerea social-democraţilor austrieci

Tags: Cabo DelgadoChicuaia VelhaMozambicTanzaniateroare
Categorii: Știrile zilei