Atac al islamiştilor radicali asupra unui hotel din capitala Somaliei; mai multe victime

Publicat:

Un atac al islamiştilor radicali din gruparea Al-Shabaab asupra unui hotel din Mogadiscio, unde au fost auzite focuri de armă şi explozii, s-a soldat vineri cu victime, potrivit unor surse din domeniul securităţii şi martorilor, relatează AFP, potrivit agerpres

Schimburi de focuri susţinute au avut loc la hotelul Hayat din capitala somaleză între forţele de securitate şi jihadişti, care sunt baricadaţi în interiorul hotelului, a declarat pentru AFP responsabilul din domeniul securităţii Abdukadir Hassan.


Citește și : Livrările de gaz prin gazoductul Nord Stream 1, vor fi întrerupte între 31 august-2 septembrie pentru ‘mentenanţă’

“O explozie enormă a răsunat cu câteva minute înainte ca atacatorii să pătrundă în forţă în hotel”, a spus sursa citată.

“Nu avem detalii până în prezent, dar există victime, iar forţele de securitate sunt angajate cu duşmanul care s-a baricadat în interiorul clădirii”, a adăugat el.

Martorii au precizat că o a doua explozie a avut loc la câteva minute după prima, soldându-se cu victime printre salvatori, membri ai forţelor de securitate şi civili care s-au grăbit spre hotel după prima explozie.

“Zona este acum izolată şi au loc schimburi de focuri între atacatori şi forţele de securitate”, a spus un martor.

Gruparea islamistă cu legături cu Al Qaeda, Al-Shabaab, angajată de 15 ani într-o insurgenţă împotriva guvernului federal somalez, a revendicat responsabilitatea pentru atac.

Citește și : EMA a autorizat vineri o nouă tehnică de injectare a vaccinului contra variolei maimuţei

“Un grup de atacatori al Al-Shabaab a intrat cu forţa în hotelul Hayat la Mogadiscio, combatanţii trag la întâmplare în interiorul hotelului”, a scris gruparea într-un comunicat pe un site de internet favorabil.

Combatanţii Al-Shabaab au fost alungaţi din principalele oraşe ale ţării, între care Mogadiscio în 2011, dar rămân implantaţi în vaste zone rurale. În aceste ultime luni, ei şi-au intensificat atacurile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

2024 ar putea fi cel mai fierbinte an din istorie

2024 ar putea fi cel mai fierbinte an din istorie Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iunie din istorie, a afirmat luni serviciul...

Un nou bilanț în Ucraina. Numărul morților este în creștere

Un nou bilanț în Ucraina. Numărul morților este în creștere În urma atacurilor cu zeci de rachete asupra mai multor orașe ucrainene, au murit cel...

În lipsa unei majorităţi după legislative, Franţa se vede aruncată într-o mare ‘confuzie’

În lipsa unei majorităţi după legislative, Franţa se vede aruncată într-o mare 'confuzie' 'Clarificarea' promisă de preşedintele francez Emmanuel Macron după ce a dizolvat suprinzător...

Executivul facilitează accesul antreprenorilor locali la piețele externe de capital

Executivul facilitează accesul antreprenorilor locali la piețele externe de capital Guvernul elimină barierele normative pentru investitori și companiile locale în accesarea unei piețe de capital...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.