X

Atac armat asupra unei moschei din Burkina Faso – cel puțin 15 morţi

Atacatori înarmaţi au ucis 15 persoane într-un atac armat asupra unei moschei din nordul statului Burkina Faso în timpul rugăciunii de vineri seară, au declarat o sursă de securitate şi un oficial local pentru Reuters, potrivit agerpres.

Atacatorii au intrat în moscheea din satul Salmossi, din regiunea Oudalan, frontalieră cu Mali, şi au deschis focul. Alte persoane au fost grav rănite, a precizat sursa din domeniul securităţii.

Citește și : Atac armat în New York – Cel puţin patru morți

Identitatea atacatorilor este încă neclară.

O insurgenţă islamistă formată din grupuri cu legături cu Statul Islamic şi Al-Qaida au trecut în Burkina Faso în acest an din statul vecin Mali, provocând tensiuni etnice şi religioase, în special în regiunile din nord.

Atacurile au zguduit atmosfera de calm relativ din Burkina Faso existentă până în acest an, potrivit Reuters. Numărul persoanelor care au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele în zonele cele mai afectate este de circa 500.000 din ianuarie, potrivit ONU şi grupurilor caritabile.

Citește și : Cutremur de 5,7 grade în prefectura japoneză Chiba

Săptămâna trecută 20 de persoane au fost ucise într-un atac comis de persoane suspectate că ar fi jihadişti asupra unei mine de aur din nordul ţării.

Tags: atac armatBurkina FasoMaliSalmossi
Categorii: Știrile zilei