X

Atac armat în Strasbourg: Trei persoane, puse sub acuzare

Trei persoane au fost puse sub acuzare în legătură cu atacul comis în decembrie la Târgul de Crăciun din Strasbourg, a declarat vineri o sursă judiciară, relatează dpa, potrivit agerpres.

Cei trei, care au rămas în detenţie, sunt acuzaţi de conspiraţie la acte de terorism şi deţinere de arme de foc, a spus sursa citată.

Citește și : Trump intenţionează să recurgă la „urgenţa naţională” pentru a ocoli Congresul şi a construi zidul de la frontiera cu Mexicul

Potrivit media franceze, cei trei sunt suspectaţi că i-au furnizat atacatorului Cherif Chekatt revolverul pe care l-a folosit în atac şi în care au fost ucise cinci persoane. Sursa citată nu a confirmat în mod specific acest lucru.

Chekatt, în vârstă de 29 de ani, avea cazier judiciar îndelungat şi era cunoscut de autorităţi ca fiind un extremist, a fost împuşcat de poliţie pe 13 decembrie după o urmărire de două zile.

Citește și : Brazilia îndeamnă China şi Rusia să privească „lucrurile în faţă” în Venezuela

Anchetatorii au găsit ulterior o înregistrare video în care acesta promitea supunere organizaţiei Statul Islamic, care a revendicat atacul. Alte două persoane arestate marţi împreună cu cei trei suspecţi au fost eliberate în lipsă de probe.

Tags: arme de focCherif ChekattStrasbourgtârgul de Crăciunterorism
Categorii: Diaspora