X

Atac armat în Thailanda. Cel puțin 17 persoane au fost ucise de un soldat

Un soldat thailandez a ucis sâmbătă cel puţin 17 persoane în Korat, un oraş din nord-estul Thailandei, a anunţat poliţia sâmbătă, relatează AFP, scrie agerpres.

Există ”peste 10 morţi” şi numeroşi răniţi, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, Krissana Pattanacharoen. Autorităţile, care îl urmăresc pe ucigaş, au încercuit un centru comercial din oraş.

Citește și : Bilanțul persoanelor ucise de noul coronavirus a depășit 700

“Atacatorul a folosit o mitralieră şi a tras asupra unor oameni nevinovaţi, mulţi dintre aceştia fiind răniţi sau ucise”, a indicat poliţia.

Atacatorul, identificat de poliţie ca fiind un subofiţer Jakapanth Thomma, a furat un vehicul militar şi a postat fotografii şi videoclipuri cu el pe reţelele de socializare, în echipament de luptă, chiar în timp ce trăgea în oraşul Korat.

Fotografii şi videoclipuri postate pe reţele de socializare arătau scene de panică, oameni care fugeau şi rafale de armă automată.

Citește și : Le Drian: Pescuitul, ‘o prioritate absolută’ în cadrul negocierilor post-Brexit

Poliţia a anunţat că a încercuit centrul comercial Terminal 21, dar că atacatorul nu a fost găsit pentru moment.

Thailanda este una dintre cele mai înarmate ţări din lume, dar uciderile în masă comise de militari împotriva civililor sunt cazuri rare.

Tags: Jakapanth ThommaKoratKrissana Pattanacharoensoldat
Categorii: Știrile zilei