X

Atac armat într-o sinagogă din California: Numele autorului a fost făcut public

Numele autorului atacului armat de la sinagoga din Poway, California, este John Earnest, un tânăr în vârstă de 19 ani, potrivit șerifului Bill Gore, citat de site-ul postului de televiziune CNN, scrie Mediafax.

Potrivit oficialilor, Earnest nu a mai avut probleme cu legea până în prezent. Gore a declarat că atacatorul scrisese un „manifest”, iar documentul este analizat de către anchetatori în acest moment. El a mai spus că se anchetează și ipoteza conform căreia Earnest ar fi avut legătură cu un incendiu provocat luna trecută la o moschee din localitatea Escondido.

Citește și : Alegeri anticipate în Spania duminică: Premierul Pedro Sanchez este considerat favorit

Într-o scrisoare deschisă, Earnest a vorbit despre planificarea atacului și a făcut diverse referiri la alte asemenea incidente, precum atacul asupra sinagogii din Pittsburgh, din octombrie, precum și atacul armat de la Christchurch, Noua Zeelandă. De asemenea, el și-a exprimat disprețul față de evrei și și-a asumat răspunderea pentru un incendiu care a avut loc la o moschee din Escondido în luna martie. Documentul este redactat într-un stil similar cu cel al manifestului scris de Brenton Tarrant, autorul atacurilor asupra a două moschei în Christchurch.

Primarul din Poway, Steve Vaus, a declarat că bilanțul atacului ar fi putut fi mai mare, însă credincioșii din comunitatea respectivă au fost instruiți luna trecută de către polițiști în legătură cu modul în care trebuie să reacționeze în cazul unor evenimente de acest tip.

O persoană a murit și alte trei au fost rănite după ce un bărbat a deschis focul într-o sinagogă din localitatea Poway, aflată la nord de San Diego, potrivit New York Times.

David Nisleit, șeful Poliției din San Diego, a declarat că bărbatul a anunțat autoritățile despre comiterea atacului prin telefon. Șeriful William Gore a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că un agent de poliție aflat în interiorul lăcașului de cult a tras în direcția atacatorului, însă acesta a reușit să scape, potrivit CBS News. Gore a mai declarat că o femeie a decedat, iar celelalte trei victime sunt în stare stabilă. Suspectul a fost reținut.

Citește și : Un mort şi trei răniţi într-o sinagogă în California

Tags: californiaChristchurchJohn EarnestNoua ZeelandaPittsburghPowaysinagoga
Categorii: Știrile zilei