Atac armat la Strasbourg: Membrii familiei lui Cherif Chekatt au fost eliberați din arest

Publicat:

Măsura arestării preventive a doi apropiaţi ai lui Cherif Chekatt, autorul atentatului de la Strasbourg ucis joi seara de poliţie, a fost ridicată duminică, ”în absenţa unor elemente care să-i incrimineze în acest stadiu”, a anunţat Parchetul Parisului, relatează AFP, potrivit News.ro .

Arestarea preventivă a unui număr de patru membri ai familiei sale a fost ridicată sâmbătă, din acelaşi motiv.


Citește și : Partidul Laburist britanic vrea ca parlamentul să voteze acordul de Brexit înainte de Crăciun

O singură arestare preventivă continua duminică, a precizat aceeaşi sursă pentru Reuters.

Atacul armat într-o piaţă de Crăciun, în centrul Strasbourgului, marţi seara, s-a soldat cu patru morţi.

O persoană se află în stare de moarte cerebrală, iar alte 11 persoane au fost rănite în atac, unele grav.

Tatăl lui Cherif Chekatt a declarat la France 2, după ce a fost eliberat, că s-a aflat în contact cu fiul său cu trei zile înainte de fapte şi că acesta era ”pe mesagerie” în timpul fugii sale.

”Dacă mi-ar fi vorbit despre acest plan, l-aş fi denunţat poliţiei, iar aşa nu ar fi omorât pe nimeni şi nu ar fi fost ucis”, a declarat Abdelkarim Chekatt, un şofer care face livrări pensionar, de naţionalitate franco-algeriană.

El a recunoscut că fiul său adera la idei ale grupării Statul Islamic (SI), al cărui organ de propagandă l-a prezentat pe Internet pe Cherif Chekatt ca pe unul dintre ”soldaţii” săi.

Citește și : Putin : Kremlinul ar trebui să joace un rol de prim-plan în rapul rus în loc să-l cenzureze

”El (spunea), de exemplu, «Daech luptă pentru cauza drepată, toate astea». Eu i-am spus «ascultă, lasă Daech baltă, nu asculta ce spun ei. Tu nu vezi atrocităţile pe care le comit, decapitări, ard oamenii de vii?»”, a declarat el, referindu-se la fiul său.

”El spunea că nu ei (jihadiştii SI), ci alţii fac asta”, a mai spus bărbatul.

”Am fost şocată pentru totată lumea”, a declarat, la rândul său, mama atacatorului, de asemenea intervievată la France 2 după ce a fost eliberată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.