X

Atac comis într-o moschee din capitala Albaniei; cinci răniți

Cinci enoriaşi care se rugau într-o moschee din Tirana au fost răniţi cu lovituri de cuţit luni de către un suspect ce a fost arestat, a anunţat poliţia albaneză, informează AFP, potrivit agerpres

Este pentru prima dată când un atac este comis într-un loc de cult în Albania, mic stat din Balcani unde domneşte toleranţa religioasă.

Citește și : Finlanda şi-a redeschis cafenelele, barurile şi restaurantele

Poliţia a anunţat într-un comunicat că a declanşat o anchetă asupra circumstanţelor şi mobilelor atacului, care rămân să fie elucidate.

Suspectul de 34 de ani a dat buzna în jurul orelor 12:30 GMT în moscheea situată în centrul oraşului şi a atacat cinci persoane care se rugau, precizează comunicatul.

Victimele au fost transportate la spital, însă viaţa lor nu este în pericol.

Potrivit site-ului de ştiri Shqiptarja.com, atacatorul a intrat în moschee după ce a trecut pe la o pizzerie din vecinătate, unde de asemenea a rănit cu o armă albă un chelner.

Poliţia nu a confirmat această informaţie.

“Sper că nu este vorba de un atac terorist, ci de o persoană dezechilibrată”, a declarat pentru mass-media locală imamul moscheii unde a avut loc atacul, Ahmet Kalaja.

Citește și : Trei alpinişti ruşi au fost salvaţi de pe Muntele Annapurna din Nepal

Oficial ateistă în timpul epocii comuniste (1945-1991), când religia era interzisă, Albania este o ţară majoritar musulmană, însă circa un sfert din populaţia sa este creştină (catolici şi ortodocşi).

Toleranţa religioasă domneşte în această ţară, iar albanezii nu ezită să-şi înmulţească ocaziile de sărbătoare adoptându-le pe cele ale altor comunităţi. De asemenea, căsătoriile mixte sunt frecvente.

Tags: Ahmet KalajaAlbaniabalcanimoscheeTirana
Categorii: Diaspora