
Un atac cu drone rusești desfășurat în timpul nopții asupra regiunii Kiev a provocat moartea unei femei de 28 de ani și rănirea altor trei persoane, a anunțat duminică guvernatorul regional Mikola Kalashnik.
Printre răniți se numără un bărbat de 59 de ani, o femeie de 61 de ani și un copil de doar 4 ani, toți fiind duși la spital pentru îngrijiri medicale, conform informațiilor publicate de guvernator pe Telegram, citate de Kyiv Independent, potrivit stiripesurse.
În urma atacului, mai multe ținte civile au fost avariate, inclusiv o casă particulară și o clădire rezidențială cu mai multe etaje. Echipele de intervenție și serviciile de urgență continuă să intervină pentru evaluarea pagubelor și acordarea de asistență.
Potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene, Rusia a lansat peste noapte 273 de drone asupra teritoriului ucrainean, inclusiv drone sinucigașe de tip Shahed, de fabricație iraniană.
Apărarea aeriană ucraineană a reușit să doboare 88 dintre acestea, în timp ce alte 128 au dispărut de pe radar, fiind probabil folosite ca momeală pentru a suprasolicita sistemele de apărare.
Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației
This post was last modified on 18/05/2025 11:10 11:10