X

Atac într-o şcoală din nordul Nigeriei. Zeci de persoane au fost date dispărute

Circa 30 de persoane au fost date dispărute după atacul de joi seară comis de oameni înarmaţi într-o şcoală din nordul Nigeriei, au anunţat vineri autorităţile locale într-un comunicat, relatează AFP, potrivit agerpres.

Oameni înarmaţi cu arme de foc au pătruns joi seară, în jurul orei locale 23.30 (22.30 GMT), într-o unitate şcolară din Afaka, la periferia Mando, oraş situat în statul Kaduna.

Citește și : Sebastian Kurz denunță contractele secrete din UE privind vaccinurile anti-COVID

La momentul atacului, circa 200 de persoane, elevi de 17 ani şi peste şi profesorii lor, au fost răpite, potrivit autorităţilor locale.

Însă alertate rapid trupele armatei nigeriene din apropiere au intervenit şi s-au luptat cu atacatorii, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne din statul Kaduna.

“Soldaţii au reuşit să salveze 180 de persoane, 42 de eleve, 130 de elevi de sex masculin şi opt membri ai personalului”, potrivit comunicatului.

“Totuşi, circa 30 de elevi, băieţi şi fete, lipsesc încă la apel”, precizează ministerul.

Este vorba despre un al patrulea atac asupra unei şcoli în mai puţin de trei luni în nord-vestul şi centrul Nigeriei, unde grupuri criminale, numite “bandiţi” de autorităţi, atacă sate, fură vite şi comit răpiri pentru răscumpărări, de circa zece ani.

Mai devreme în cursul zilei de vineri poliţia a confirmat pentru AFP că a avut loc o răpire într-o şcoală, dar nu a fost în măsură să furnizeze numărul persoanelor răpite. Aceasta a precizat că unităţile sale şi ale armatei cooperează în prezent pentru a găsi ostaticii şi a-i salva.

Locuitorii din Mando susţin că au auzit foarte multe focuri de armă joi seară, dar nu s-au îngrijorat, crezând că acestea au loc într-un centru de formare pentru ofiţeri militari din apropiere.

“Numai când am mers dimineaţă la moschee să ne rugăm am aflat că oameni înarmaţi au răpit eleve”, a declarat unul dintre localnici, Mustapha Aliyu.

Localitatea Mando este frecvent ţinta grupurilor criminale care recurg la tot mai multe furturi cu mână armată, în special de-a lungul autostrăzii care leagă oraşul de aeroportul Kaduna.

În 2020, grupuri criminale au ucis peste 937 de persoane, au răpit 1.972 de oameni şi au furat aproape 7.195 de vite numai în statul Kaduna, potrivit autorităţilor locale.

Citește și : Berlinul critică țările care au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca

Însă şi alte state frontaliere sunt de asemenea ţinta bandelor, care nu acţionează decât din dorinţa de a obţine câştiguri, fără motivaţie ideologică.

Pe 26 februarie, 279 de adolescente au fost răpite dintr-un pension din statul Zamfara şi eliberate cinci zile mai târziu.

La începutul lui decembrie, 344 de tineri au fost răpiţi într-o unitate de învăţământ din Kankara, în statul Katsina, fiind apoi eliberaţi după o săptămână, în urma unor negocieri.

Tags: AfakabandiţiKadunaMandoMustapha Aliyu
Categorii: Știrile zilei