
Stația de distribuție a gazelor Orlovka, situată în sudul regiunii Odesa, Ucraina, a fost ținta unui atac cu drone rusești în noaptea de 5 august. Prin această stație trecea gazul livrat inclusiv către Republica Moldova, prin gazoductul transbalcanic.
Explozia puternică și incendiul de proporții au fost surprinse de martori oculari, inclusiv din România, de pe malul opus al Dunării. Imaginile au fost publicate pe rețelele sociale și confirmă amploarea deflagrației.
„Așa arde! Se vede din partea României. Patru încercări și din a cincea le-a reușit”, a relatat un martor care a publicat un videoclip.
Un alt utilizator a subliniat că nu este vorba despre portul Reni, ci despre punctul de intrare al gazelor din Azerbaidjan, parte a magistralei transbalcanice, situat la Orlovka, chiar vizavi de Isaccea (România).
„Rușii au blocat importurile ucrainene de gaze din Azerbaidjan, aduse prin Turcia, Bulgaria și România”, a comentat acesta.
Până în prezent, autoritățile de la Chișinău nu au oferit detalii oficiale privind impactul atacului asupra aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova.
Atacul vine pe fondul intensificării agresiunii ruse în sudul Ucrainei și vizează infrastructura energetică crucială pentru regiune.