Atacatorul din Halle și-a luat arma de pe Darknet

Publicat:

Atacatorul care a vizat o sinagogă şi a provocat moartea a două persoane la Halle, în sud-estul Germaniei, săptămâna trecută, şi-a achiziţionat arma de foc de pe Darknet în 2015, conform deputaţilor din Comisia pentru afaceri interne a Bundestagului, care au participat miercuri la o şedinţă cu uşile închise, transmite dpa, potrivit agerpres.

Deputaţii au citat probele prezentate comisiei de către procurorul federal Peter Frank.


Citește și: Pentagonul vrea în continuare o alianță cu kurzii din Siria

Stephan B., în vârstă de 27 de ani, arestat pe 9 octombrie, la câteva ore după atac, şi-a procurat tot de pe Darknet piese pentru arme pe care le-a asamblat singur.

El a recunoscut că a intenţionat să intre prin forţă în sinagogă, unde în jur de 50 de credincioşi celebrau Yom Kippur, cea mai importantă zi din calendarul religios evreiesc.

Citește și: Guvernul spaniol denunță violențele din Catalonia

Pentru că nu a reuşit să pătrundă în lăcaşul de cult, a împuşcat în schimb două persoane aflate în apropiere, o femeie de 40 de ani şi un tânăr de 20 de ani, şi a rănit alte câteva.

Bărbatul a recunoscut că a avut o motivaţie extremistă de dreapta şi antisemită. El se familiarizase cu armele de foc în timpul serviciului militar, încheiat în 2010.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.