Atacatorul de la moscheea din Londra a fost condamnat la cel puţin 43 de ani de închisoare

Publicat:

Un britanic acuzat că a intrat cu o camionetă într-un grup de credincioşi musulmani în apropierea unei moschei din Londra, în iunie anul trecut, a fost condamnat vineri la o pedeapsă de cel puţin 43 de ani închisoare, relatează dpa, Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Tribunalul din Woolwich (estul Londrei) l-a condamnat pe Darren Osborne (48 de ani, foto) la detenţie pe viaţă, pe un termen minim de 43 de ani.


Citeşte: O camionetă a intrat în plin pe trotuarul din Shanghai. Cel puţin 18 răniţi – VIDEO

Osborne – şomer şi tatăl a patru copii – a fost găsit vinovat joi de omor şi tentativă de omor având legătură cu terorismul. Osborne a negat că este autorul atacului din seara de Ramadan de lângă moscheea de la Finsbury Park, soldat cu un mort şi 12 răniţi, şi a susţinut că era doar pasager în furgoneta condusă de un alt bărbat pe nume Dave, dar anchetatorii au stabilit că a acţionat singur. Potrivit procurorilor, el era “obsedat” de musulmani şi se radicalizase cu câteva săptămâni înainte de atac.

Atacul de la 19 iunie 2017 a survenit într-un climat extrem de tensionat în Marea Britanie, după trei atentate produse în decurs de trei luni la Londra şi Manchester, soldate în total cu 35 de morţi şi revendicate de Statul Islamic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.