Atacul cu cutitul din Paris a fost revendicat de Stat Islamic – VIDEO

Organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat atacul cu cuţit comis joi în oraşul Trappes, o suburbie a Parisului, soldat cu doi morţi şi un rănit grav, afirmând că unul dintre membrii săi a comis atacul, însă nu a furnizat nicio dovadă în acest sens, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat postat de agenţia sa de propagandă Amaq, gruparea jihadistă a afirmat că atacatorul “este un luptător al Statului Islamic”.

Citește și: Cristina Kirchner a rămas fără imunitate și va fi cercetată pentru corupție

Autorităţile franceze au anunţat că două persoane au fost ucise şi o alta a fost rănită grav în atacul de la Trappes. Potrivit unei surse din Ministerul de Interne francez, cele două persoane ucise sunt mama şi sora atacatorului.

Autorul atacului a fost împuşcat mortal de poliţie.

“Operaţiunea poliţiei s-a încheiat… persoana a fost neutralizată şi este moartă”, a anunţat prefectura locală pe Twitter.


Postul de televiziune BFM TV a afirmat că bărbatul a strigat “Allahu akbar”, însă poliţia nu a putut confirma această informaţie şi încearcă să determine dacă acest atac a avut caracter terorist.


Citește și: Abu Bakr al-Baghdadi cere continuarea ‘jihadului’

“Motivul atacului nu este cunoscut şi au loc cercetări”, a spus o sursă din cadrul poliţiei.

Potrivit unei surse din cadrul poliţiei antiteroriste, circa 50 de persoane care au trecut prin “filiera Trappes” au plecat să lupte în Irak şi Siria.

Guvernul a plasat acest oraş de 30.000 de locuitori de la periferia Parisului pe o listă cu 30 de zone care necesită mijloace şi personal suplimentar ale poliţiei.

This post was last modified on 23/08/2018 15:47 15:47

Tags: atac cu cutitulfrantaparisStat Islamic (SI)Trappes
Categorii: DiasporaȘtirile zilei