Atacul de la Lyon, comis cu un cuţit şi o ţepuşă de rotisor; un mort și 8 răniţi

Publicat:

Un bărbat înarmat cu un cuţit şi o ţepuşă pentru rotisor a atacat sâmbătă trecătorii într-o suburbie a oraşului francez Lyon, ucigând o persoană şi rănind alte opt, dintre care trei sunt în stare critică, transmite AFP, după ultimele anunţuri ale autorităţilor franceze, potrivit agerpres.

Atacatorul, despre care o sursă din poliţie afirmă că ar fi un refugiat afgan, a fost arestat. Primele relatări au evocat şi prezenţa unui al doilea atacator, informaţie care însă a fost apoi dezminţită de autorităţi.


Citește și : Proteste masive în Marea Britanie față de decizia de suspendare a Parlamentului

De asemenea, primul bilanţ al victimelor făcea referire la un mort şi şase răniţi, numărul răniţilor urcând apoi la nouă, iar ultimul bilanţ menţionează opt răniţi. Persoana ucisă este un tânăr de 19 ani.

Atacul a fost comis în jurul orei locale 16:30 (14:30 GMT) în apropierea unei staţii de metrou din Villeurbanne, o suburbie a oraşului Lyon. ”Un individ în staţia de autobuz 57 a început să lovească cu cuţitul”, a declarat reporterului AFP o fata cu tricoul plin de sânge. ”A reuşit să-i atingă, să-i deschidă burta unei persoane. I-a băgat unui băiat cuţitul în cap, i-a deschis urechea unei femei şi femeia mai avea puţin şi murea în staţie şi nimeni nu a venit să mă ajute”, mai spune fata plângând, potrivit relatării AFP.

Potrivit serviciilor de urgenţă, persoanele aflate la faţa locului şi care au reuşit să se ferească de atacator au fugit unde au putut, mai ales în autobuze, ceea ce a îngreunat operaţiunile de salvare. Circa 20 de persoane aflate în stare de şoc au fost preluate de serviciile de urgenţă.

Primarul din Lyon şi fost ministru de interne, Gérard Collomb, a venit la faţa locului. Într-o scurtă declaraţie dată presei el a cerut să ”rămânem foarte prudenţi” în a afirma că acest ”atac cu cuţitul” este unul terorist.

Citește și : Cel puţin 40 de lideri jihadişti, ucişi într-un atac american în Siria

A fost sesizat Parchetul din Lyon, în timp ce Parchetul Naţional Antiterorist francez (PNAT) monitorizează situaţia, dar deocamdată nu a preluat cazul, întrucât autorităţile încă nu au confirmat că este un atac terorist.

Anul trecut, un atac cu un colet capcană a rănit 14 persoane în acelaşi oraş. Autorul, un algerian în vârstă de 24 de ani, a fost arestat trei zile mai târziu şi a mărturisit că jurase credinţă grupării islamiste Statul Islamic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.