Atacul de la Strasbourg poate fi rezolvat şi fără instituirea stării de urgenţă

Publicat:

Ministrul francez al justiţiei, Nicole Belloubet (foto), a apreciat miercuri că autorităţile pot “reacţiona” la atacul de la Strasbourg, soldat cu trei morţi, “fără a trebui să fie instituită starea de urgenţă”, care constituie o măsură excepţională, transmite AFP, potrivit agerpres.

Planul de “urgenţă atentat” declanşat după atacul de marţi seara permite “controale de identitate sporite” şi “supraveghere sporită a pieţelor de Crăciun pretutindeni în Franţa, pentru a evita eventuale acte de mimetism”, a menţionat Nicole Belloubet.


Citeşte şi: Vot de neîncredere pentru May în propriul partid

Ea a subliniat că “legile adoptate recent de guvern permit desfăşurarea de măsuri care au contribui până în prezent la evitarea a cel puţin şase atentate”.

Regimul excepţional de stare de urgenţă a fost instituit de autorităţi după atentatele jihadiste de la Paris din noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi, fiind ulterior anulat.

După atacul de marţi de la Strasbourg, a fost sesizată secţia antiteroristă a parchetului din Paris, dar deocamdată autorităţile nu au evocat un act jihadist.

Din momentul în care este sesizată secţia antiteroristă a parchetului, se poate vorbi efectiv de un atentat, a menţionat ministrul justiţiei. Motivaţia teroristă a atacului armat nu a fost deocamdată stabilită, a declarat la rândul său miercuri ministrul francez de interne Laurent Nunez.

Citeşte şi: Poliţia desfăşoară o operaţiune amplă în apropiere de catedrala din Strasbourg

Nicole Belloubet a mai explicat că autorul atacului, care încă nu a fost prins, s-a radicalizat în închisoare, fiind condamnat în repetate rânduri pentru infracţiuni de drept comun.

Ministrul francez al justiţiei s-a opus şi la începutul lui decembrie, după violenţele de la Paris din timpul protestelor “vestelor galbene”, instituirii stării de urgenţă cum cereau sindicatele din poliţie, aminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.