Atacul împotriva barajului ucrainean conferă ‘o nouă dimensiune’ războiului declanşat de Rusia în Ucraina

Publicat:

Cancelarul federal german Olaf Scholz a declarat marţi că atacul împotriva barajului Kahovka din Ucraina conferă războiului declanşat de Rusia “o nouă dimensiune”, informează AFP, potrivit agerpres.

“Este ceva ce are o nouă dimensiune, dar care corespunde de asemenea modului în care (Vladimir) Putin duce acest război”, a denunţat liderul german într-un interviu acordat canalelor WDR şi ZDF.


Citeşte şi: AIEA linişteşte lumea: ‘Nu există un pericol nuclear imediat’ la centrala Zaporojie – Black News

“Aceasta este, de asemenea, ceva ce se înscrie în multe dintre crimele pe care le-am văzut în Ucraina, care au fost comise de soldaţi ruşi şi care fac parte dintr-un mod de a duce războiul, (mod) ce a vizat întotdeauna ţinte civile – oraşe, sate, spitale, şcoli, infrastructuri”, a subliniat Scholz.

Barajul Kahovka, situat în zonele din regiunea Herson ocupate de Rusia în sudul Ucrainei, a fost parţial distrus marţi, Moscova şi Kievul acuzându-se reciproc de această distrugere.

Armata ucraineană a acuzat Rusia într-un comunicat că se află în spatele exploziei de la hidrocentrala Kahovka. Preşedintele Zelenski a convocat de urgenţă consiliul său de securitate, a anunţat şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak, care a denunţat o ”crimă de război”.

Barajul, ocupat de ruşi de la începutul ofensivei lor în Ucraina, permite alimentarea cu apă a Peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014, precum şi răcirea centralei nucleare Zaporojie, cea mai mare din Europa, aflată şi ea în mâinile ruşilor.

Citeşte şi: Mai multe sate au fost complet sau parţial inundante în Ucraina după explozia de la Kahovka – Black News

Referitor la centrala Zaporojie, Scholz a declarat că “aceasta rămâne un subiect pe care îl tratăm cu atenţie şi preocupare”. “Ne străduim să evităm o situaţie periculoasă şi îndemnăm din nou toate părţile implicate să ţină cont de aceasta în acţiunile lor”, a adăugat cancelarul federal german.

Dinamitarea barajului “arată încă o dată cât de tare trebuie europenii să fie de partea Ucrainei”, a subliniat Olaf Scholz.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mercenarii din gruparea Wagner susțin că nu mai luptă în Ucraina

Mercenarii din gruparea Wagner susțin că nu mai luptă în Ucraina Mercenarii din gruparea Wagner operează doar în Belarus și Africa și nu mai luptă...

Rusia a lovit dimineața aceasta Hidrocentrala din Kiev. Există vreo amenințare de prăbușire?

Rusia a lovit dimineața aceasta Hidrocentrala din Kiev. Există vreo amenințare de prăbușire? În timpul unui bombardament masiv pe 26 august, forțele ruse au atacat...

Aeroportul din Saratov, sudul Rusiei, a ridicat restricţiile

Aeroportul din Saratov, sudul Rusiei, a ridicat restricţiile Aeroportul regional din Saratov, sudul Rusiei, a ridicat la ora locală 09.30 (05.30 GMT) restricţiile de zbor...

Zelenski: Rusia a lansat peste 100 de rachete și drone asupra Ucrainei, provocând daune semnificative infrastructurii civile

Zelenski: Rusia a lansat peste 100 de rachete și drone asupra Ucrainei, provocând daune semnificative infrastructurii civile În dimineața zilei de 26 august, Rusia,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.