‘Atacuri coordonate’ împotriva manifestaţiei de Ziua Internaţională a Femeii la Islamabad, denunţate de organizatoare

Publicat:

Organizatoarele Zilei Internaţionale a Femeii la Islamabad au denunţat marţi “atacuri coordonate” ale islamiştilor împotriva manifestaţiei care a avut loc duminică în capitala pakistaneză, manifestaţie în care s-a aruncat cu pietre, cărămizi şi alte obiecte, informează AFP, potrivit agerpres.

“Era un atac coordonat al forţelor patriarhale şi al dreptei (religioase) împotriva mişcării femeilor”, a declarat Ismat Shahjahan, una dintre organizatoarele evenimentului, în timpul unei conferinţe de presă. “Cerem o anchetă judiciară independentă”, a spus ea.


Citește și : Merkel şi Macron pleacă la Istanbul să discute cu Erdogan

Poliţia din Islamabad a declanşat duminică seara o anchetă împotriva a 35 de suspecţi, printre care organizatorii unei contramanifestaţii islamiste, pentru alimentarea “sentimentelor religioase” ale susţinătorilor lor, pentru ca aceştia să le atace pe participantele la manifestaţia de Ziua Femeii.

Organizatoarele manifestaţiei estimează însă că poliţia a minimalizat intenţionat gravitatea atacului la care au fost supuse şi a făcut astfel minore capetele de acuzare împotriva suspecţilor.

O împrejmuire precară, protejată de un cordon de poliţişti redus, a fost instalată între cele două manifestaţii. De o parte, numeroşi bărbaţi şi câteva femei cu văl care îşi cereau “libertatea de a trăi conform sharia”. De altă parte, o manifestaţie mixtă şi colorată, care cerea mai multe drepturi pentru femei, într-o ţară unde violenţele la adresa lor sunt numeroase.

Violenţele au survenit după mai multe ore de desfăşurare în comun a celor două manifestaţii.

Femeile luptă de decenii pentru drepturile lor cele mai elementare în Pakistan, unde violenţele comise împotriva lor sunt “omniprezente şi insolubile”, potrivit Comisiei naţionale pentru drepturile omului.

Citește și : Carantina impusă în Italia transformă oraşele din ‘cizmă’ în localităţi fantomatice

O bună parte a societăţii pakistaneze trăieşte după un cod patriarhal ce permite oprimarea femeilor care încearcă să se elibereze, alegându-le de exemplu soţul sau interzicându-le să lucreze în afara casei.

Sute de pakistaneze sunt astfel ucise în fiecare an, adesea de rude, pentru că le-au insultat “onoarea”, potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.