Atacuri în Noua Zeelandă: Brenton Tarrant, plasat în arest preventiv până pe 5 aprilie

Publicat:

Brenton Tarrant, principalul suspect în cazul atacurilor armate ce au vizat două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, a fost plasat în arest preventiv până pe data de 5 aprilie, când urmează să apară din nou în instanță, informează site-ul postului australian ABC News, potrivit Mediafax.

Individul, care a fost incuplat pentru omucidere, nu a solicitat eliberarea pe cauțiune și nici ascunderea numelui – Brenton Harrison Tarrant.


Citește și : Avioanele de tip Boeing 737, INTERZISE în Iran

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, originar din Australia, a fost adus în instanță în îmbarcat într-o salopetă de închisoare, cu cătușe și desculț. El nu a vorbit deloc.

Cel puțin 49 de persoane au decedat, iar alte peste 20 au fost rănite după ce a individul a deschis focul în două moschei din Noua Zeelandă.

Conform informațiilor apărute în presă, suspectul a transmis în direct atacul asupra uneia dintre moschei. Înaintea atacului, acesta a publicat pe contul său de Twitter, sub numele de Brenton Tarrant, mai multe poze cu arme și o „proclamație” de 74 de pagini în care își explică acțiunile.

Citește și : UE, SUA şi Canada impun noi sancţiuni contra Rusiei

Printre motivele invocate de atacator se numără „crearea unei atmosfere de teamă” și „incitarea la violență” împotriva musulmanilor. Brenton Tarrant a oferit și o serie de detalii biografice și se descrie drept „etno-naționalist” și „fascist”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică Rusia va aştepta rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie din...

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress Comisia Europeană este pe punctul de a pune în aplicare tarife pentru...

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.