Atacuri rusești în două regiuni din Ucraina, alertă aeriană națională emisă în întreaga țară

Autoritățile ucrainene anunță că au avut loc atacuri rusești în două regiuni, sâmbătă dimineață, după ce au emis o alertă de raid aerian în întreaga țară, la trei zile după un atac masiv cu drone lansat de Kiev împotriva Rusiei.

Oleg Synegoubov, guvernatorul regiunii Harkov, a raportat „atacuri inamice” în două localități, precizând că consecințele sunt în curs de evaluare. În regiunea Poltava (centrul Rusiei), un atac de natură nespecificată a avariat „infrastructura energetică”, lăsând 164 de locuințe fără electricitate, a indicat administrația militară locală, precizând că nu au fost înregistrate victime, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Alerta vine la câteva zile după ce Ucraina a lansat unul dintre cele mai mari atacuri cu drone pe teritoriul rus, în noaptea de marți spre miercuri, ucigând un copil și mama sa și incendiind o rafinărie, potrivit Reuters.

Vineri, o rachetă rusească a rănit șapte persoane în centrul istoric al Odessei, un important oraș portuar din sudul Ucrainei.

Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale

This post was last modified on 01/02/2025 13:07 13:07

Tags: atacuri
Război in Ucraina