Atacuri în Siria : Opoziția din Marea Britanie condamnă decizia premierului May fără consultarea parlamentului

Publicat:

Partidele de opoziţie şi mai multe ONG-uri din Marea Britanie au condamnat sâmbătă decizia premierului conservator Theresa May de a ordona lovituri aeriene în Siria fără consultarea parlamentului, întrerupând astfel uzanţa în vigoare după intervenţia militară în Irak în 2003, care a lăsat urme profunde în societatea britanică, relatează AFP, conform agerpres.

‘Marea Britanie ar trebui să joace rolul de lider în căutarea unui armistiţiu în acest conflict, şi nu să primească instrucţiuni de la Washington pentru a-i pune pe soldaţii britanici în pericol’, a reacţionat liderul laburist Jeremy Corbyn, după anunţul privind loviturile efectuate de aviaţia britanică împotriva unui complex militar în apropiere de Homs.


Citește și : „O bună parte din arsenalul chimic” al regimului de la Damasc a fost distrusă de atacurile occidentale (Jean-Yves Le Drian)

În opinia lui Corby, temeiul acţiunii Royal Air Force, care a mobilizat patru avioane de luptă cu rachete Storm Shadow, este ‘discutabil din punct de vedere legal’, iar premierul Theresa May ar fi trebuit ‘să ceară aprobarea parlamentului’.

Formal, Theresa May avea puterea de a angaja ţara într-o acţiune militară fără a consulta parlamentul. Însă, după intervenţia britanică în Irak în 2003, s-a stabilita practica de a supune operaţiunile militare în exterior unei dezbateri şi unui vot în Camera Comunelor. Dna May a anunţat sâmbătă că se va adresa luni parlamentului.

‘A merge în siajul unui preşedinte american imprevizibil nu poate înlocui un mandat al Camerei Comunelor’, a declarat şi liderul Partidului Liberal-Democrat, Vince Cable. De aceeaşi opinie a fost şi Stewart McDonald, purtător de cuvânt al Partidului Naţional Scoţian, a treia forţă din parlamentul britanic.

La rândul său, coaliţia ‘Stop the war’ a ‘condamnat atacurile’ din Siria, considerând că acestea ‘nu le vor aduce sirienilor decât şi mai multă nenorocire şi distrugeri’.

‘Majoritatea zdrobitoare a populaţiei britanice se opune acestei acţiuni, aşa cum s-a opus unei serii de războaie în ultimii 17 ani’, a subliniat coaliţia.

Citește și : Statele Unite, Marea Britanie și Franța au atacat mai multe zone din Siria

Conform unui sondaj YouGov publicat joi, 43% dintre britanici erau împotriva unor lovituri aeriene în Siria, numai 22% declarându-se favorabili.

‘Stop the war’ a chemat la manifestaţii sâmbătă în mai multe oraşe şi la o mobilizare luni în faţa parlamentului, la reluarea sesiunii legislativului.

Şi Campania pentru Dezarmare Nucleară (CND) şi-a exprimat dezacordul faţă de decizia guvernului britanic, luată ‘împotriva dreptului internaţional’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit Prăbuşirea parţială a unui pod de autostradă, provocată...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.