X

Mai multe atacuri, soldate cu morţi şi răniţi, au avut loc în Afganistan

Mai multe atacuri, soldate cu morţi şi răniţi, au avut loc marţi în Afganistan, informează dpa, potrivit agerpres.

Combatanţi talibani au ucis cel puţin 14 membri ai forţelor de securitate într-un atac comis în timpul nopţii de marţi în districtul Sayyad din nordul provinciei Sar-e-Pul. De asemenea, alţi 25 au fost răniţi în timpul acestui atac, a anunţat marţi un membru al Consiliului acestei provincii, Noor Aga Noor. Potrivit acestuia, patru dintre soldaţii răniţi au fost apoi luaţi ostatici de talibani.

Citeşte şi: Un elicopter militar s-a prăbuşit în Bulgaria. Doi oameni au murit

Tot marţi, un kamikaze a ucis cu o camionetă unde era plasată o bombă cel puţin cinci membri ai forţelor de securitate într-un atac în provincia Ghazi din estul Afganistanului. Atacul a avut loc în primele ore ale dimineţii de marţi, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernatorului acestei provincii, Arif Noori. Alţi cel puţin 26 de oameni, printre care şeful de district, au fost răniţi în atac, potrivit lui Noori.

Deocamdată, niciun grup nu a revendicat atacul din Ghazi. Mişcarea talibană pakistaneză a lansat o serie de atacuri coordonate asupra mai multor posturi de securitate în acest district, începând de luni dimineaţa.

În februarie, preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a propus un armistiţiu cu talibanii, însă militanţii acestei mişcări nu au răspuns la această ofertă. Ei şi-au anunţat ofensiva lor anuală la sfârşitul lui aprilie, iar numărul de atacuri împotriva forţelor afgane de securitate, centrelor de district şi capitalelor de provincie a crescut de atunci.

Citeşte şi: Trump prevede o relaţie FORMIDABILĂ cu Kim

Tags: Afganistandistrictul Sayyadprovincia GhaziSar-e-Pultalibani
Categorii: Știrile zilei