X

Atacurile aeriene rebelilor houthi din Yemen asupra Arabiei Saudite ”pot constitui o crimă de război” (Amnesty International)

Salva de şapte rachete trase de către rebelii houthi din Yemen asupra Arabiei Saudite ”poate constitui o crimă de război”, a estimat luni organizaţia neguvernamentală Amnesty International, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Lansarea de atacuri fără discriminare este interzisă de către dreptul umanitar internaţional”, a reamintit Samah Hadid, director-adjunct al campaniilor Amnesty în Orientul Mijlociu, într-un comunicat.

Citește și : Atacurile informatice tip ransomware au crescut cu 300% din 2015 (Dimităr Ghenovski)

Arabia Saudită a declarat că a interceptat şapte rachete trase duminică seara de către rebelii şiiţi houthi, susţinuţi de către Iran, în direcţia a cinci oraşe. În capitala saudită, Ryad, s-au înregistrat un mort şi doi răniţi.

”Aceste rachete nu pot fi precise la asemenea distanţe, încât utilizarea lor în acest fel îi pune în pericol pe civili”, a adăugat reprezentanta organizaţiei internaţionale pentru apărarea drepturilor omului.

Vinerea trecută, Amnesty International le-a reproşat marilor puteri occidentale, inclusiv SUA, Regatul Unit şi Franţa, că furnizează arme coaliţiei sub comandament saudit care a lansat în urnă cu trei ani o intervenţie militară în Yemen.

Amnesty a acuzat Arabia Saudită şi pe aliaţii săi că se fac vinovaţi de ”potenţiale crime de război” în cursul bombardamentelor lor aeriene, soldate cu numeroase victime civile.

Începând din martie 2015, aproape 10.000 de persoane au fost ucise şi peste 53.000 – rănite în Yemen, ţara cu ”cea mai gravă criză umanitară” din lume, potrivit ONU.

Citește și : Trump a dat ORDINUL. 60 de diplomaţi ruşi vor fi EXPULZAŢI din SUA

Tags: Amnesty InternationalArabia sauditacrimă de războiIranOrientul MijlociuracheteYemen
Categorii: Sinteze