Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar fi transportat petrol iranian, iar în urma unui atac american anterior pe mare, trei indieni și-au pierdut viața

 

Joi dimineață, Statele Unite și Iranul și-au reluat atacurile, aducând din nou cele două țări în pragul războiului. Președintele Trump a promis să-și mențină presiunile armate aspra Teheranului în vederea unui acord de pace.

Într-un mesaj postat în mediile de socializare, Trump a amenințat că ÎN ACEASTĂ NOAPTE, Statele Unite vor ataca Iranul “LA GREU” și că, în curând, vor cuceri Insula Kharg – centrul industriei petroliere a Iranului. Președintele a lansat de mai multe ori asemenea amenințări, sperând ca astfel să convingă Iranul să răspundă pretențiilor sale, să renunțe la programul său nuclear și să pună astfel capăt conflictului.

Dar atacurile reciproce din cursul acestei săptămâni au riscat să aducă acest conflict într-o nouă fază, fără semne din care să reiasă că luptele s-ar putea opri. Joi, Ministerul de Externe al Iranului a declarat că această nouă rundă de atacuri asupra Iranului, inițiată de Statele Unite, a făcut ca armistițiul, la care cele două părți ajunseseră în aprilie, “să nu mai aibă niciun sens”.

Armata SUA a încercat totodată să-ți sporească presiunile asupra Iranului șI pe mare, joi, bombardând un petrolier aflat în Golful Oman, care “ar fi încercat să transporte petrol iranian”, după cum a anunțat Comandamentul Central al SUA.

Guvernul indian a anunțat că, în urmă cu o zi, trei membri indieni ai unui echipaj au murit în urma unui atac american asupra altui petrolier, ei fiiind primii marinari care au murit în urma eforturilor SUA de a institui o blocadă prin care să reducă veniturile Iranului din petrol.

Ultimul atac american a survenit la scurt timp după miezul nopții și a durat patru ore, potrivit unui anunț al Comandamentului Central. Agențiile iraniene de presă au transmis că explozii s-au făcut auzite în Qeshm, în apropierea Strâmtorii Ormuz, precum și în Bandar Abbas, Minab și Sirik. Pe canalul Fox News, Trump a declarat că atacurile vor continua și în noaptea următoare dacă Teheranul nu capitulează la negocieri.

Iranul a anunțat că a ripostat prin două valuri de atacuri asupra unor baze ale SUA din Kuweit și Bahrein. Joi dimineață, armata kuweitiană a declarat că a interceptat o serie de atacuri, iar autoritățile au închis pentru scurt timp transporturile aeriene civile. Ministerul de Interne din Bahrein a declarat că, în țară, au fost declanșate sirenele, dar fără să precizeze și ce anume a dus la acest demers.

Iranul a mai precizat că. acum, Strâmtoarea Ormuz este închisă oricărui tip de vase, inclusiv petrolierelor și vaselor comerciale. Armata SUA a anunțat că strâmtoarea nu a fost închisă.

Miercuri, atât Trump, cât și secretarul apărării, Pete Hegseth, au subliniat că noile atacuri nu sunt o ripostă la vreun atac anume, ci sunt menite să exercite presiuni asupra Teheranului pentru a-l convinge să ajungă la pace în condițiile impuse de Trump.

“Dacă trebuie să negociem prin bombe, atunci vom negocia prin bombe”, le-a declarat Hegseth reporterilor.

This post was last modified on 12/06/2026 15:56 15:56

Tags: IranSUA
Știrile zilei