Atacurile sonice neelucidate din Cuba: Şi alţi cetăţeni americani au prezentat aceleaşi simptome ca şi diplomaţii ambasadei SUA

Publicat:

Câţiva cetăţeni americani care au călătorit în Cuba s-au plâns de simptome similare celor acuzate de diplomaţi de la ambasada SUA din Cuba, în urma unor atacuri neelucidate, a anunţat vineri Departamentul de Stat de la Washington. Au fost confirmate astfel informaţii dezvăluite în premieră de CBS News. 

Un purtător de cuvânt al departamentului, care a cerut să nu îi fie dezvăluit numele, a declarat agenţiei Reuters că afirmaţiile conaţionalilor săi nu au putut fi verificate. El a cerut respectarea avertismentului privind călătoriile în Cuba emis de departament cu o săptămână în urmă.


Americanii au fost avertizaţi să evite Cuba din cauza unor atacuri de natură necunoscută – posibil cu unde sonore – care au afectat cel puţin 22 de membri ai personalului diplomatic al Statelor Unite din Havana. Aceştia au suferit de ameţeli, pierderi de auz şi de memorie, oboseală accentuată. Atacurile au avut loc în reşedinţe şi hoteluri frecventate de cetăţeni americani.

Vineri, ambasada americană a precizat că este vorba de hotelurile Nacional şi Capri din capitala cubaneză şi că guvernul SUA a impus restricţii privind cazarea în clădirile respective. Recepţionerii hotelurilor au declarat agenţiei Reuters că nu ştiu nimic despre astfel de măsuri, iar managerii nu au fost disponibili imediat pentru comentarii.

Ca urmare a incidentelor, SUA şi-au retras jumătate din personalul diplomatic din Cuba, iar marţi au expulzat 15 diplomaţi cubanezi.

Guvernul de la Havana a negat orice implicare în atacuri, iar Washingtonul nu a formulat acuzaţii directe în acest sens. Ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, a apreciat că măsurile luate de americani sunt nejustificate şi că aceştia nu cooperează suficient cu autorităţile din Cuba care anchetează incidentele. El a cerut Statelor Unite să nu mai politizeze problema.

Speculaţiile despre aşa-numitele atacuri acustice menţionează, potrivit Reuters, ipoteze cum ar fi tehnologia de ascultare scăpată de sub control, o armă sofisticată folosită de cubanezi refugiaţi în SUA sau implicarea unor terţe state – Rusia, Iranul sau Coreea de Nord.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse

 Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a dat în căutare jurnalistul de investigație Andrei Zaharov....

Rafael Nadal, inclus pe lista participanților la US Open 2024

Rafael Nadal, inclus pe lista participanților la US Open 2024 Tenismanul spaniol Rafael Nadal figurează pe lista participanţilor la ediţia din acest an a US...

Elevii vor primi alocații lunare de 1000 de lei dacă vor fi transferați din școlile cu mai puțini de 50 de elevi

Elevii vor primi alocații lunare de 1000 de lei dacă vor fi transferați din școlile cu mai puțini de 50 de elevi Guvernul a aprobat...

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri Rusia și Ucraina ar urma să schimbe 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.