X

Atacurile ucrainene asupra unor ţinte militare din Crimeea sunt legitime

Statele Unite ale Americii consideră că peninsula ucraineană Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014, ar trebui cel puţin demilitarizată, iar Washingtonul sprijină atacurile ucrainene asupra unor ţinte militare de pe acest teritoriu, a declarat subsecretarul de stat al SUA, Victoria Nuland, transmite vineri Reuters, potrivit agerpres.

Crimeea, care include portul Sevastopol unde este staţionată Flota Rusiei la Marea Neagră, este considerată de către diplomaţi occidentali şi ruşi drept principalul punct critic al războiului din Ucraina, notează Reuters.

Citeşte şi: Maia Sandu risipeşte mitul candidaturii sale la președinția României – Black News

”Nu contează ce decid ucrainenii în legătură cu Crimeea în ceea ce priveşte unde anume aleg să lupte etc, Ucraina nu va fi sigură decât dacă în Crimeea se va produce minimum, minimum o demilitarizare”, a declarat Nuland la Carnegie Endowment for International Peace, în Washington.

Întrebată despre pericolele escaladării războiului din Ucraina, Nuland a declarat că Rusia deţine o serie întreagă de instalaţii militare cruciale pentru conflict. ”Acestea sunt ţinte legitime, Ucraina le loveşte şi noi susţinem acest lucru”, a insistat Nuland.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe rus, Maria Zaharova, a reacţionat vineri la declaraţiile lui Nuland, apreciind că acestea dovedesc că SUA sunt implicate în conflict.

Separat, EFE a relatat că apărarea antiaeriană rusă a doborât vineri o dronă care ar fi fost utilizată de Ucraina pentru a ataca o uzină termoelectrică din oraşul portuar Sevastopol.

Citeşte şi: Autorităţile mexicane au descoperit 31 de cadavre în două gropi comune

”Astăzi dis-de-dimineaţă, în zona centralei termoelectrice Balaklava, forţele apărării antiaeriene au doborât o dronă. Nu s-au înregistrat pagube la uzină, care funcţionează normal”, a scris pe Telegram guvernatorul Sevastopolului, Mihail Razvojaev.

Din august 2022, autorităţile din Crimeea denunţă atacuri ucrainene cu drone asupra mai multor puncte din peninsulă.

Tags: BalaklavacrimeeaMihail RazvojaevrusiaSevastopolSUAucrainaVictoria Nuland
Categorii: Război in Ucraina