X

Atena continuă eforturile bilaterale cu Ankara în legătură cu doi soldaţi greci deţinuţi în Turcia (Alexis Tsipras)

Atena va continua eforturile bilaterale de rezolvare a chestiunii celor doi soldaţi greci deţinuţi în Turcia, dar contează de asemenea pe sprijinul partenerilor săi din UE, a declarat vineri prim-ministrul grec Alexis Tsipras, informează Reuters, conform agerpres.

Cei doi soldaţi au fost reţinuţi şi arestaţi în această lună după ce au trecut graniţa în Turcia pe vreme rea. Grecia afirmă că incidentul este “rezultatul unei greşeli” şi a cerut întoarcerea lor rapidă.

Citește și : Emmanuel Macron : Otrăvirea agentului Skripal pe teritoriul britanic constituie o „atingere la suveranitatea” UE

Tsipras a declarat la summitul european desfăşurat la Bruxelles că a primit asigurări din partea şefilor Comisiei UE şi Consiliului UE că problema va fi abordată cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în timpul discuţiilor pe care le vor avea cu acesta în Bulgaria săptămâna viitoare.

“Vom continua eforturile noastre prin intermediul canalelor bilaterale, dar în acelaşi timp noi contăm pe mobilizarea oficială şi deschisă a partenerilor, aliaţilor noştri”, a declarat Tsipras.

Cei doi soldaţi au fost reţinuţi în apropierea frontierei de nord-est a Greciei după ce au intrat pe partea turcă în timp ce se aflau în patrulare pe vreme rea. Militarii au declarat că s-au luat după urme pe zăpadă, lăsate posibil de migranţi, traversând accidental graniţa comună. Ei au fost acuzaţi în Turcia de spionaj.

După un puci eşuat în 2016, Turcia a cerut extrădarea a opt ofiţeri care au dezertat în Grecia, cerere respinsă în această lună de Curtea de Apel din Atena.

Citește și : Ucraina : Nadia Savcenko a intrat în greva foamei pentru a protesta împotriva arestării

Tags: Alexis TsiprasatenaCurtea de ApelsoldatispionajturciaUE
Categorii: Diaspora