Atena şi Skopje nu au fost niciodată atât de aproape de o soluţionare a disputei privind denumirea ‘Macedonia’ (Zoran Zaev)

Publicat:

Premierul macedonean Zoran Zaev a estimat că ţara sa nu a fost niciodată atât de aproape de o soluţionare a disputei sale cu Grecia privind denumirea ‘Macedonia’, dar a precizat totuşi că un eşec nu ar însemna ‘sfârşitul lumii’, relatează AFP, conform agerpres.

”Cred că niciodată nu am avut circumstanţe atât de bune pentru a ajunge la o soluţie completă, care să dureze mereu”, a declarat Zoran Zaev într-un interviu acordat agenţiei de presă franceze.


Citește și : Teheranul are pregătite contramăsuri „aşteptate şi neaşteptate” pentru cazul în care SUA se vor retrage din acordul nuclear iranian (Hassan Rohani)

”Dar chiar dacă acest diferend nu va fi soluţionat, nu va fi sfârşitul lumii; noi ne vom continua agenda europeană într-un fel sau altul”, a subliniat şeful executivului de la Skopje.

Candidată la Uniunea Europeană încă din 2005, Macedonia a obţinut în această săptămână o recomandare din partea Comisiei Europene pentru deschiderea necondiţionată a negocierilor de aderare.

De când fosta republică iugoslavă şi-a declarat independenţa în 1991, grecii îi refuză dreptul de a folosi denumirea ‘Macedonia’, care, potrivit lor, nu poate să se refere decât la provincia lor nordică. La ONU, ea rămâne desemnată sub acronimul FYROM (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei).

Grecii îi contestă de asemenea dreptul de a revendica moştenirea regilor Alexandru cel Mare şi Filip al Macedoniei. În aşteptarea unui compromis în această problemă, Atena a blocat până acum orice progres spre aderarea fostei republici iugoslave la Uniunea Europeană şi la NATO.

Citește și : Fâşia Gaza : Patru palestinieni au fost uciși de armata israeliană în timpul protestelor de vineri

După preluarea mandatului de premier de către Zoran Zaev, care i-a succedat naţionalistului Nikola Gruevski în urmă cu un an, Atena şi Skopje şi-au relansat dialogul privind soluţionarea disputei referitoare la denumirea ‘Macedonia’.

Cele două părţi discută despre un nou nume, cel mai des evocat fiind ‘Macedonia Superioară’ (‘Gorna Makedonija’). Atena cere însă ca acesta să fie validat printr-o schimbare constituţională.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.