X

Atentat cu maşină-capcană la Kabul; zeci de răniți

O maşină-capcană a explodat luni seara în estul capitalei afgane Kabul, lângă un complex unde îşi au sediul mai multe companii şi organizaţii internaţionale, rănind peste 40 de persoane, informează agenţiile de presă internaţionale, scrie agerpres.

Vehiculul-capcană a vizat un complex ce găzduia angajaţi străini, dar care era în parte gol în momentul exploziei, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najob Danish, citat de AFP. Potrivit lui Danish, în momentul exploziei “doar câţiva gardieni” se aflau în complex.

Citește și : Captură-record de două tone de cocaină în Letonia

“Mai mult de 40 de persoane au fost rănite”, a notat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii afgan, Wahidullah Mayar.

Potrivit Reuters, care citează oficiali în domeniul securităţii, maşina-capcană a explodat în exteriorul unui complex puternic securizat, unde îşi au sediul mai multe companii şi organizaţii de caritate internaţionale, provocând rănirea mai multor persoane, care au fost duse la spital, şi pagube materiale importante.

O sursă securitară afgană a declarat că explozia a avut loc pe şoseaua Jalalabad, lângă Green Village, complex care are ziduri antiexplozie şi posturi de securitate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei afgane, Basir Mujahid, vehiculul plin cu explozivi a fost detonat. “Zona a fost izolată şi este în curs o operaţiune pentru găsirea suspecţilor şi atacatorilor”, a spus el.

Citește și : Pierre Moscovici va propune renunţarea la regula unanimităţii în adoptarea deciziilor UE privind fiscalitatea

Deocamdată, atentatul nu a fost revendicat, însă Green Village a mai fost în trecut ţinta unui atac al militanţilor islamişti.

Noul atentat are loc într-un moment în care s-au intensificat eforturile diplomatice pentru a pune capăt conflictului afgan, în care foţele guvernamentale, susţinute de comunitatea internaţională, luptă împotriva insurgenţilor talibani.

Tags: kabulmasina capcanaNajob Danishtwitter
Categorii: Știrile zilei